Acum citesti
Pole EVOLINK, biciclete full-suspension pliabile

Pole-evolink-rider-600x400Compania finlandeză Pole Bicycles este o marcă foarte inovatoare. Ei au creat o linie de MTB-uri full suspension care arată aproape identic, dar ele sunt destinate la discipline de la DH la XC, ei având idei foarte interesante despre elasticitatea cadrelor, suspensii şi geometrie. Mai mult, modelele EVOLINK sunt pliabile pentru a fi transportate şi stocate mai uşor.

Scopul celor doi deţinători ai mărcii, Leo Kokkonen (care participă la curse de DH) şi Patric Wladimirov, a fost să construiască o bicicletă care să se comporte foarte bine la viteze mari, să preia impactul săriturilor şi obstacolelor mari dar în acelaşi timp să fie eficientă la pedalat. Practic ei au dorit o geometrie de DH cu platformă de pedalat pentru XC. Bicicletele lor au wheelbase mare şi unghiuri alungite, ei spunând că sunt cele mai alungite geometrii de 29 de pe piaţă.

EVOLINK 110 şi 140 sunt două modele cu roţi de 29 şi curse ale suspensiei de 110, respectiv 140 mm, fiind în acelaşi timp şi pliabile.

Pole_evolink-folded-401x600Bicicletele EVOLINK se pliază destul de compact prin demontarea roţii din faţă şi un singur punct de pliere în zona suspensiei spate. Suspensia se roteşte ca şi în imagine făcând bicicleta uşor de depozitat în apartamente mici sau magazii înghesuite. Dacă se demontează ghidonul şi roata din spate, bicicleta încape într-o geantă standard de voiaj.

Pole-EVOLINK-140-close-600x401Suspensia modelului EVOLINK este cu link dublu scurt şi se roteşte în jurul axului monoblocului. Ea oferă o platformă destul de solidă pentru pedalat, cu influenţă mică de la cursa suspensiei la pedale. Cadrele sunt proiectate să fie folosite cu amortizoare cu reglaj fin, existând suficient spaţiu pentru amortizoare cu un volum mare de aer. Geometria cadrului măreşte viteza cursei pe ultima bucată pentru a compensa funcţionarea amortizorului şi a se obţine o cursă complet liniară până la capăt. Lanţul este suficient de puţin influenţat pentru a se putea folosi modelele noi de deraioare fără ca acestea să fie afectate de mişcarea suspensiei.

Pole-EVOLINK-frameset-600x400Cadrele sunt confecţionate din tuburi de Aluminiu 7005 cu profil triunghiular. Toate împart acelaşi design, fiind modificate doar pentru a avea dinverse curse ale suspensiei. Joncţiunile suspensiei au ax de titan şi rulmenţi de cea mai bună calitate, iar braţele din spate acceptă fie butuci normali de 142 mm, fie Boost de 148 mm. Există de asemenea loc pentru două suporturi de bidon, prindere de chain guide ISCG 05, monobloc filetat de 73 mm şi opţional rutarea internă a cablurilor.

Bicicletele sunt oferite în câteva echipări standard, dar clienţii pot să le echipeze după cum doresc ei cu aplicaţia online Bike Builder.

Pole-evolink-110-turquoise-rear-600x373EVOLINK 110 are cursa de 110 mm, unghiul furcii de 66 de grade şi unghiul tijei de şa efectiv de 77.5 grade. Reach-ul pentru un cadru M este de 480 mm, chainstay-urile au 455 mm iar wheelbase-ul total este de 1248 mm. Ea este disponibilă cu echiparea de amatori TR sau cea de competiţie XC. TR costă 4486 USD şi are culoarea Pearl Turquoise iar XC costă 6236 USD şi are culoarea Radiant Blue. Cadrul este disponibil şi separat la 2570 USD. Sunt disponibile mărimi între XS şi XL.

Pole-EVOLINK-140-side-600x401EVOLINK 140 vine de asemenea în echipările TR sau EN fiind destinată unei utilizări mai agresive, pentru trail şi enduro. Unghiul furcii este de 64.5 grade, restul dimensiunilor fiind identice cu modelul 110, cu excepţia wheelbase-ului care creşte la 1284 mm. Modelul TR destinat folosirii recreaţionale costă 4486 USD şi are cadrul roşu, cel EN având preţul de 6127 USD şi culoarea Velvet Black. Cadrul separat costă 2570 USD şi este disponibil pe mărimile XS-L.

Bicicletele sunt disponibile pentru vânzare oriunde în lume de pe site-ul producătorului, unde puteţi afla mai multe informaţii despre echipări şi alte modele.

Sursa: bikerumor.com