Acum citesti
POC adaugă o cască și piese noi de echipament colecției pentru cicliști

Suedezii cu simpaticul nume POC își lărgesc constant gama de produse, cu atât mai mult acum cu cât sezonul de pedalat revine la viață văzând cu ochii. Astfel, ei au pregătit o nouă cască, dezvoltată cu ajutorul lui Martin Soderstrom, dar și niște echipament pentru mountain biking și o pereche de ochelari.

poc_soderstom_helmet

Casca Crane Pure Söderström Edition se bazează pe un model deja existent, dar care a fost îmbunătățit cu ajutorul lui Martin Soderstrom, beneficiind de o spumă de două densități în funcție de zonă pentru protecție suplimentară.

Iubitorii de trail riding se află și ei pe agenda noilor produse POC și pot alege între tricourile cu mânecă lungă și scurtă și diversele modele de pantaloni puse la dispoziție de firma suedeză.

poc_gloves

Îndeletnicirea numită mountain biking poate fi dură cu mâinile practicanților, motiv pentru care regăsim și o pereche de mănuși în noua gamă, Index DH. Destinate disciplinelor gravity, acestea sunt ranforsate pentru a rezista căzăturilor, dar sunt și dotate cu trăsături de confort, cum ar fi inserțiile de silicon.

poc_do_flow

Nu în ultimul rând, ochelarii Do Flow au rolul de a-și face treaba ca la carte în timpul mersului, dar să poată fi folosiți și după acesta, când se adună gașca la povești.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

nineteen − 2 =