Acum citesti
Piste pentru biciclete pe noua Cale a Victoriei

Planurile de reamenajare a importantei artere Calea Victoriei încep să prindă contur. După ce automobiliștilor li se va reduce carosabilul la două benzi, cu sens unic între Piața Victoriei și Bulevardul Regina Elisabeta, autoritățile au în plan realizarea, printre altele, a unei piste pentru biciclete lată de 3 metri.

pista

Planul nu e nou și se poate remarca o anumită consecvență în acest sens, după ce în luna iulie a anului trecut a avut loc cel puțin o consultare pe tema pistei de pe Calea Victoriei. Fără a intra în detalii sau a specula asupra considerației arătate opiniilor care au fost prezentate trimișilor Primăriei, în planul final pentru noua față a Căii infrastructura pentru biciclete își are locul rezervat.

Pe lângă pista lată de 3 metri și care va avea două benzi de circulație, fiecare cu câte un sens, se pot remarca și indicatoarele care atenționează existența acestei piste, spațiu de traversare al străzii la intersecții, dar și amplasarea stațiilor de transport în comun pe partea opusă pistei. Planurile detaliate pot fi consultate pe site-ul Observatorul Urban București.

Vezi Comentarii (2)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

18 − 15 =