Acum citesti
Oprire mai eficientă cu frânele hidraulice pe disc pentru cursiere Shimano R785

Până nu demult, lupta dintre inginerii din ciclism se dădea pentru a face cursierele cât mai ușoare și mai aerodinamice, dar, mai nou, atenția lor e concentrată asupra sistemelor de frânare. SRAM a fost prima companie care a anunțat dezvoltarea unor frâne hidraulice pe jantă și pe disc, însă compania japoneză Shimano îi suflă în ceafă și lansează propriile frânele hidraulice pe disc pentru cursiere, precum și o pereche de roți special concepută pentru acestea.

shimano_frane_hidraulice_cursiere

Înainte de a trece la înșiruirea trăsăturilor noilor produse, mai amintim de ce susțin producătorii că constituie un avantaj montarea unor frânelor hidraulice pe disc pe cursieră. Pe lângă o frânare mai consistentă indiferent de condițiile meteo, puterea cu care se frânează este mult mai ușor de modulat, iar căldura generată este dispersată mult mai repede. Un caz particular în duetul frâne pe disc-cursiere îl pot reprezenta roțile de baieuri care, după cum se știe, dau bătăi de cap când vine vorba de coborâri lungi. Acest lucru se întâmplă pentru că frânele convenționale supraîncălzesc janta, ceea ce duce la lichefierea adezivului cu care sunt lipite baieurile de roată, iar de aici până la o căzătură zdravănă mai e doar un pas. Dar, odată scoase din ecuație frânele pe jantă, acest inconvenient/pericol este eliminat în același timp.

Revenind la frânele hidraulice R785, setul compatibil doar cu componentele electronice Shimano conține o pereche de manete dual-control reproiectate, piesele necesare sistemului de frânare în sine, rotoare de 140mm și un set de roți concepute să funcționeze în armonie deplină cu acestea, toate fiind fabricate cu tehnologia folosită pentru setul Ultegra.

BR-R785

Manetele de frână au fost reproiectate pentru că, spre deosebire de cele de până acum, găzduiesc un rezervor de ulei mineral chiar în corpul manetei, dar acest lucru ar fi greu de intuit dacă am lua în calcul doar forma compactă a lor. Aceasta servește și cauzei ergonomice, căci Shimano susține că a ținut cont de confort când le-a dezvoltat.

ST-R785_B_02

Setul R785 împrumută de la frânele de mountain bike Ice Technology, care previne supraîncălzirea rotoarelor în timpul frânării. Secretul constă în compoziția rotorului, care este alcătuit din 3 straturi, două exterioare din oțel inoxidabil și unul în mijloc din aluminiu, ce suportă temperaturi de 100 de grade Celsius fără să se deformeze. De asemenea, și tehnologia Freeza este prezentă, care presupune niște fante de aerisire pe rotor ce reduc cu încă aproximativ 50 de grade Celsius temperatura în timpul acționării frânelor. Cât privește sistemul de montare, acesta este de tip Centerlock, iar ca mărimi de rotor se poate opta pentru cele de 140mm sau cele de 160mm.

BR-R785_with_RT99-S

Despre roțile R785 se poate spune că sunt o variantă foarte bună pentru șosea și ciclocros simultan, fiind la nivelul unei perechi de roți Ultegra, adică cu 11 viteze și greutate decentă. Datorită faptului că noul tip de frâne nu mai are legătură cu janta, aceasta a putut fi lățită și acum poate suporta anvelope mai late decât până acum. Așadar, anumite perspective se deschid și în direcția celor caută mai mult confort pe șosea, astfel de roți având șanse să devină ceva răspândit pe cursierele de anduranță.

Nu în ultimul rând întregul sistem de frânare căntărește 1.066 de grame, iar setul de roți 1.795 de grame. Mai jos sunt listate valorile indicate de componente când au fost puse separat pe cântar:

  • Manete Shimano ST-R785: 515 grame
  • Etriere Shimano BR-R785: 263 grame
  • Cămăși+ulei: 83 grame
  • Rotoare Shimano SM-RT99 (140mm): 205 grame
Vezi Comentarii (6)
  • Ne străduim să îndeplinim exigențele cât mai multor cititori, dar nu mereu ne iese. Comparația cu bikeradar.com este una care ne onorează și suntem conștienți că în momentul de față nu avem la fel de mult acces ca ei la informații, dar sperăm să se îndrepte lucrurile pe viitor.

  • Dragă Freerider, mulțumesc pentru articolele voastre, în special cele privind noutățile tehnologice din lumea ciclismului. Faptul că vă dați osteneala ca să ne informați depășește faptul că uneori informațiile nu sunt suficiente, ca în cazul unor reviste străineze de profil. Dacă sunt interesat de vreo informație nouă oferită de voi și vreau să știu mai mult, gugăș iz my frend. Deci, felicitări pentru munca de informare pusă la dispoziția comunității de cicliști din România. Așa că, dragi-alți-useri-Vlad-în-special, hai să nu mai facem pe deștepții și pe dezamăgiții, ci dacă avem ceva de completat să completăm pur și simplu, fără nici o altă pretenție. Cel mai important e să stăm calmi și să-i dăm pedală.

  • @celmarerau :

    FreeRider este „Revista mea online de biciclete”. O revista on-line pentru cei care prefera informatiile in romana, pentru cei care nu vor sa se aboneze la alte reviste straineze din diferse motive. Prin urmare, ma astept ca informatiile pe care le primesc sa fie corecte si complete. Fara compromisuri. Tocmai pentru a nu fi eu nevoit, mai apoi, sa caut mai departe pe Google sau in alte reviste informatiile complete. Pentru ca daca sunt nevoit sa fac asta, atunci mai bine caut direct pe Google, nu? Castig niste timp. Si da, nu consider ca este cazul sa ne multumim cu mai putin, respectiv cu „merge si asa”. Este o atitudine anti-progres si anti-dezvoltare, ale carei urmari negatve se vad la fiecare pas in Romania noastra.

    @ FreeRider / RoadRider :

    In conditiile in care un cititor al revistei aduce completari si corecturi articolului in foarte scurt timp de la publicarea lui, in urma unei simple cautari pe Google sau la o revista mai de renume, nu prea se mai pune problema de lipsa accesului la informatii. Sunt de acord ca aici, in Ro, informatia ajunge greu direct de la producator / marca. Dar exista destule publicatii de profil, straineze, care au acces la aceste informatii, si inca destul de repede. Pana cand Romania va fi pe harta destul de importanta incat sa primim informatiile direct, preluati informatiile de la altii care le au mai repede, si a caror reputatie asigura veridicitatea lor. Asigurati astfel o mai buna calitate a informatiilor.

    Pe scurt, inainte de a publica un articol, depuneti mai mult efort pentru a verifica daca ceea ce urmeaza sa publicati este corect / complet. Poate va intarzia publicarea articolului cu 3 ore, dar va fi un articol mai bun, ceea ce se va traduce in cititori mai multumiti. Tocmai pentru ca, dupa ce citesc un articol de la voi, nu sunt nevoiti sa inceapa sa caute pe Google pentru a obtine informatiile complete.

  • Multumesc pentru feedback, Vlad. Nu pot nega ca noi, freerider.ro, ca publicatie, mai trebuie sa ne perfectionam, insa din greseli invatam. De aceea apreciem feedback-ul constructiv, precum cel oferit de tine. Speram sa multumim tot mai multi cititori pe masura ce inaintam si noi in „varsta”, iar odata cu stacheta tot mai ridicata sa apara articolele care sa concureze cu cele ale publicatiilor internationale.

  • Merci Traiane. In coborarile mele nebune din timpul practicarii „biciclismului”, nu mi-am pus niciodata problema: Ce se intampla cand se incalzesc jantele pe coborarile gen Bucin, Stana de vale, Arieseni, Marisel, Baisoara etc.
    Uite ca „saracia” te mai si salveaza cateodata cand nu iti permiti sa fugi pe baieuri si alegi demontabilele:))))
    Foarte interesant articolul desi il citesc dupa jumatate de an de la publicare.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

9 − seven =