Acum citesti
Noul Santa Cruz Tallboy, acum și cu roți 27.5+

Santa-Cruz-Tall-Boy-29-27-plus-joplin-womens-mtb-mountain-bike_-2Santa Cruz a lansat Tallboy pe vremea când roțile de 29 erau încă o noutate, primul model al lor fiind deci chiar unul full-suspension. Bicicleta a devenit repede un succes datorită geometriei foarte bune și a suspensiei VPP performante. Modelul a fost urmat de Tallboy LT (Long Travel) și apoi de Tallboy 2.

Santa-Cruz-Tall-Boy-29-27-plus-joplin-womens-mtb-mountain-bike_-9Santa Cruz a lansat pe piață Tallboy 3, cu o geometrie mai modernă pentur trail, suspensie îmbunătățită și posibilitatea de a folosi roți de 27,5+

Santa-Cruz-Tall-Boy-29-27-plus-joplin-womens-mtb-mountain-bike_-11Noul Tallboy primește spațiu mărit pentru anvelope 27.5×2.8 montate pe jante de 40 mm. Suspensia cadrului este echipată cu un chip cu poziție Low și High, pe poziția Low aceasta având cursa de 110 mm pentru roți de 29, fiind indicată o furcă cu cursa de 120 mm. Pe poziția High bicicleta devine adaptată pentru roți de 27,5+ și funcționează mai bine cu o furcă de 130 mm. Bicicletele vor fi disponibile cu ambele variante de roți, echipate cu furca recomandată pentru varianta respectivă.

Santa-Cruz-Tall-Boy-29-27-plus-joplin-womens-mtb-mountain-bike_-16Pe lângă modificările aduse suspensiei care a crescut de la 100 la 110 mm, furca este înlocuită cu noua Fox 34. Amortizorul Fox Float cu rezervor de aer EVOL este reglat pentru a lucra perfect cu brațele suspensiei pentru a oferi amortizare bună la obstacolele mici pe prima parte a cursei și o amortizare mai consistentă și progresivă pe restul cursei.

Tallboy-3-geometry-600x380Geometria bicicletei a evoluat cu noile tendințe. Cadrele sunt mai lungi și mai stabile. Unghiul furcii este mai mare cu 2.2 grade, bicicleta este mai lungă cu 40-50 mm, chainstay-urile sunt mai scurte cu 11 mm, unghiul tijei de șa este mai drept cu 0.6 grade pentru o pedalare îmbunătățită iar seat-tube-ul este mai scurt cu 30 mm pentru a permite montarea tijelor reglabile. Toate aceste modificări ar trebui să facă noua bicicletă una rapidă și distractivă.

Santa-Cruz-Tall-Boy-29-27-plus-joplin-womens-mtb-mountain-bike_-13Cei care nu sunt gata să renunțe la deraiorul față vor fi fericiți să afle că există un adaptor și pentru acesta, dar este demontabil. Monoblocul este filetat de 73 mm, cadrul are protecții pe downtube și chainstay, cablurile pentru deraioare și tijă sunt rutate intern dar conducta pentru frâna din spate rămâne pe exterior. Bicicleta este echipată cu tijă reglabilă RockShox Reverb cu cursă de 125 mm pe mărimea S, 150 mm pe M-XL și 170 mm pentru XXL. Butucul spate este acum pe standardul Boost 148×12 mm, dar acest lucru era de așteptat datorită compatibilității 27,5+

Tallboy-3-build-specsBicicletele vor fi construite în atelierele proprii, inclusiv roțile. Ele sunt deja disponibile la dealeri. Modelul cu roți de 29 va fi oferit în versiunile 29 CC XX1 la prețul de 7799 USD cu o greutate de 11,6 kg și roți Enve și versiunea 29 CC X01 la 6499 USD, mai grea cu 0.1 kg.

Tallboy-3-build-specs-plus-e1461650126598Modelul cu roți 27,5+ este oferit într-o singură variantă la prețul de 6499 USD, cu furcă Fox 34 Float Performance Elite de 130 mm, roți Easton/DT Swiss cu anvelope Maxxis Rekon de 2.8 la o greutate totală de 11.95 kg, cu puțin mai grea decât modelul cu roți de 29.

Mai multe informații puteți afla pe pagina producătorului.

Sursa: bikerumor.com

 

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

16 + 6 =