Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete…
Lapierre lansează modelul Froggy într-o versiune cu roți de 24 de inch, care este orientată în principal către copii dar și către rideri mai scunzi, care adoră traseele de Freeride. Lapierre recomandă o înălțime de 130cm și o greutate maximă de 30 kg pentru cel care va utiliza bicicleta.
Folosește același sistem de suspensie OST de tip 4-bar precum fratele mai mare din gamă, dar are un cadru adaptat roților mai mici, construit din aluminiu 6061. Bicicleta este livrată cu un angrenaj cu o foaie, o furcă Rock Shox Sektor pe aer și un amortizor Rock Shox Monarch R. Ghidonul va avea o lățime de 720mm, iar sistemul de transmisie va conține componente Shimano din gama Deore, exceptând angrenajul. Frânele provin de la Shimano, ambele cu discuri de 180mm, pe când anvelopele de la Kenda, modelul Nevegal în formatul 24 x 2.5 inch.
Versiunea cu roți de 26 de inch (foto sus) va primi un amortizor cu arc, o furcă double-crown Rock Shox, sistem de transmisie Sram și frâne Formula cu discuri de 203mm, pentru 2.299 euro. Modelul cu roți de 24 de inch va costa cu 500 de euro mai puțin. Bicicletele pot fi achiziționate începând cu luna mai a acestui an.
via Lapierre
Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.