Acum citesti
Noul gravel bike Nicolai Argon GX are loc de anvelope mari și nu are limită de greutate

Nicolai Bicycles au făcut primul pas în lumea gravel bike-urilor cu noul lor model Argon GX. Acest model gravel vine în colecție alături de Nicolai CX, modelele hardtail și cursierele din gama Argon, denumite după gazul inert folosit la sudura tuburilor cadrului. Cu un cadru super rigid din aluminiu și spațiu pentru anvelope mari, Nicolai Argon GX captează atenția pasionaților.

Cunoscuți mai mult pentru geometria agresivă a MTB-urilor de enduro, Nicolai s-a aventurat acum în lumea gravel cu modelul Argon GX. Sudat în Germania, cadrul este fabricat din aluminiu de aviație 7020-T6, cu o rezistență la tensionare cu 30% mai mare și cu limita de elasicitate cu 20% mai bună decât aluminiul 6061-T6 folosit în mod normal la construcția cadrelor.

Gravel bike-ul arată ca o bicicletă Nicolai datorită sudurilor plate și curate, dar și a detaliilor caracteristice prelucrate mecanic ale cadrului, aflate la puntea dintre monobloc și chainstay și la cea dintre seatstay-uri. Mașinile de prelucrare CNC pe 5 axe permit această tehnologie Hollow-Milled, oferind producătorului posibilitatea de a salva câteva grame acolo unde nu e nevoie de material mai mult.

Nicolai sunt atât de siguri de rezistența cadrului Argon GX încât nu pun nicio limită de greutate a utilizatorului și oferă 5 ani de garanție ce acoperă inclusiv concursurile.

Cadrul este proiectat pentru a fi rigid torisional, folosind dropout-uri pentru ax 142×12 mm care permit spațiu generos pentru anvelope. Cei ce folosesc roți 700c pot monta anvelope de până la 45 mm în timp ce pe roți 650b e loc pentru anvelope de 50 mm. Din păcate însă, dacă se alege versiunea cu transmisia Shimano GRX 2×11, prezența deraiorului față reduce spațiul pentru anvelope la 42 mm.

Nicolai Argon GX este disponibil în 6 mărimi de cadru, de la XS la XXL. La folosirea cu ghidonul standard, aceste cadre se potrivesc cicliștilor într 160 și 208 cm, dar dacă se folosește ghidon drept bicicleta se potrivește pentru înălțimi între 155 și 202 cm.

Dat fiind unghiul foarte mic al furcii de pe modelele Nicolai G1 de enduro, era de așteptat să se regăsească și aici valori foarte agresive. Geometria Argon GX este însă mai conservatoare, punând bicicleta mai mult în categoria all-road, spre deosebire de bicicletele moderne de gravel proiectate mai mult spre offroad.

Unghiul furcii de 71 de grade de pe mărimile M și L este împerecheat cu o furcă cu offset de 47 mm. Unghiul tijei de șa începe de la 74 de grade în mărimile XS și S și scade la 73 la mărimile mari.

Reeach-ul acoperă o gamă mare de la 371 mm în mărimea XS până la 424 mm în XXL. Chainstay-urile au 430 mm la toate mărimile. Monoblocul e coborât cu 75 mm sub dropout-uri la mărimile XS și S și cu 2.5 mm mai mult la mărimile mari.

Seat tube-urile au fost proiectate să fie scurte în comparație cu mărimea cadrului, pentru a permite folosirea de tije dropper cu cursă lungă.

Nicolai oferă Argon CX în echipare personalizată, fiecare cumpărător putând alege dintre diverse componente și opțiuni de finisaj cu ajutorul unui configurator on-line unde bicicleta poate fi construită după preferințele fiecăruia.

Pentru șosea, gravel și folosire ocazională pe trail, Nicolai recomandă roți de 700c cu anvelope Continental Cross King de 32 mm și grupul de componente Shimano GRX 2×11.

Pentru cei ce caută mai mult aventurile pe singletrack, Nicolai recomandă roți 650b cu anvelope de 2 inch și transmisie SRAM Force Eagle 1×12, configurație apropiată de cea a unui MTB HT. Nicolai oferă de asemenea tijă dropper, furci cu suspensie și ghidon drept pentru cei ce vor cu adevărat să atace zone tehnice.

Cadrul e disponibil separat la prețul de 1449 Euro, cu posibilitatea de a alege într 50 de culori aplicate electrostatic. Este de asemenea disponibil în culorile bronz, negru sau titan andodizat. Cadrul poate fi livrat chiar și fără vopsea, cu alumimiul netratat, în stare pură.

Mai multe informații și prețuri găsiți pe pagina producătorului.

Informații de pe bikerumor.com

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

twelve − 10 =