Acum citesti
Noul Commencal Meta SX, acum în format Mullet

Mullet, adică roată de 29 de inch pe față și 27.5 inch pe spate, un concept cu care producătorii au tot experimentat, totodată și riderii. Însă după cum am văzut în ultima perioadă, atât cei de la Specialized cât și, mai nou, cei de la Commencal, lansează un astfel de model specific. Astfel, geometria a fost modificată și s-au schimbat și alți parametri. În cazul celor de la Commencal, pentru modelul Meta SX Mullet, aceasta are un chainstay mai lung cu 9 până la 14mm, un unghi al headtube-ului mai degajat și un angrenaj poziționat cu 25mm mai sus. Astfel, unghiul headtube-ului ajunge la doar 64 de grade, iar lungimea chainstay-ului, la 442mm. Nu pare neapărat cea mai jucăușă bicicletă, dar cu siguranță este una foarte stabilă.

Așadar, decizia a fost să vină cu o geometrie revizuită decât doar să monteze o roată mai mică pe Meta AM 29. Toată combinația cu roata de 27.5 inch pe spate, oferă o agilitate mai mare și o accelerație mai bună, alături de capcaitatea crescută de a rula peste teren dificil a roții de 29 de inch, care oferă și aderență superioară în viraje. Cinematica cadrului este acum mai sensibilă, iar rezultatul tuning-ului suspensiei plus al formatului de roți, aduce cu sine o bicicletă mai agilă și mai eficientă pe teren abrupt, cât și eficiență crescută la frânare și mai multă dinamică la limite.

Suspensia cadrului de 160mm din aluminiu face echipă cu o furcă de 170mm, iar greutatea acestuia este de 3.9 kg, construit integral din aluminiu 6066 triple-butted. Un flip-chip se află pe prinderea de jos a amortizorului, oferind un mic reglaj pentru unghiul headtube-ului și înălțimea BB-ului.

Poate fi achiziționat în 7 versiuni de echipare diferite, iar cadrul poate fi cumpărat separat. Prețul cadrului este de 1.900 de euro, fără amortizor, în cinci culori diferite. Versiunea de bază are un preț de achiziție de 3.000 de euro, cu furcă Rock Shox Domanin R/Deluxe Select și transmisie… Sram SX Eagle.

Versiunea de bază, Origin.

În partea opusă se află versiunea echipată cu amortizoarele Ohlines, care va costa aproximativ 5.800 de euro. Mai sus, există doar versiunea Signature.

Versiunea SX Ohlins
Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

1 × three =