Acum citesti
Noile Cross Euphoria G20 și Grip cu roți de 27.5 inch

noutati_eurobike

Producătorul bulgar Cross a prezentat la standul său de la EuroBike, două noi modele de biciclete de munte, Euphoria G20 și Grip, ambele în versiunea cu roți de 27.5 inch. Dacă modelul Euphoria era deja dotat încă din 2013 cu noul format de roți, acesta va primi în completarea modelelor G27 și G24, modelul G20, cu o echipare superioară.

cross_euphoria_g20_2014_1Cross Euphoria G20 2014

Noul G20 va fi dotat cu frâne hidraulice pe disc de la Shimano, o furcă Rock Shox, un sistem de transmisie de la Sram, cu componente din gamele X5 și X7 dar și cu anvelope Schwalbe Rapid Rob.

La nivelul geometriei și construcției cadrului, lucrurile au rămas neschimbate specificațiile fiind asemnănătoare modelelor 2013, doar vopseaua fiind diferită.

Modelul G20 este bine venit pe piață deoarece vine cu o echipare superioară modelelor G27 și G24, dotate cu furci Suntour XCR/XCM și cu componente Shimano din gamele Deore sau Acera.

cross_grip_27_5_2014Cross Grip 27.5 2014

Gama Grip a producătorului bulgar, care este de altfel printre cele mai cunoscute, va primi un nou membru pentru sezonul viitor, cu roți de 27.5 inch. Noua bicicletă va fi pregătită pentru cursele de XC la nivel de hobby, fiind dotată cu o furcă Rock Shox pe arc, frâne hidraulice pe disc de la Shimano, un angrenaj Shimano M552 Hollowtech I sau schimbător de pinioane Shimano XT.

De asemenea, noul model va miza pe o transmisie cu 10 pinioane pentru a oferi rapoarte variate, în funcție de traseul pe care rulezi. Anvelopele vor proveni de la Schwalbe, modelul Rapid Rob.

Alte modele au primit un nou aspect pentru sezonul viitor.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

20 − eleven =