Acum citesti
Sram lansează noile transmisii GX 1×11, 2×11 şi 2×10

Dacă te-ai întrebat vreodată care este transmisia ideală pentru mtb poate ai aflat că este greu de aflat întrucât depinde în primul rând pe cine întrebi şi care este stilul său de pedalat. Ce este bun pentru profesioniştii care cu asta se ocupă, mai mult ca sigur că nu se potriveşte nevoilor amatorilor.

Realist vorbind nicio tehnologie din lume nu te va ajuta dacă picioarele nu sunt capabile să te ducă la deal. Încă promovând puternic transmisia 1×11 destinată majorităţii cicliştilor Sram lansează acum câteva grupuri noi de transmisii. Este vorba de noul 1×11 la un preţ foarte bun plus noile transmisii 2×11 şi 2×10.

Sram prezintă noul GX 1×11 ca fiind cea mai importantă noutate. Folosind aproape aceeaşi tehnologie ca X1, X01 şi XX1, GX oferă acum performanţe deosebite la un preţ mult mai bun.

sram gx 2015 01

Sram subliniază din start că oferă cea mai largă gamă de viteze în comparaţie cu Shimano. Desigur această gamă largă vine la pachet cu un salt mai mare între viteze. În cele din urmă ciclistul decide ce este mai bun pentru el sau ea: treceri mai line între viteze, lucru care îţi permite să-ţi găseşti ritmul pentru cadenţă, sau posibilitatea obţinerii celei mai largi game de viteze.

sram gx 2015 31

Fără doar şi poate vedeta noului grup GX 1x trebuie să fie pinioanele. Desigur şi Sram X-Dome sunt opere de artă însă când vorbim de consumabile care costă peste 300$ cei mai mulţi se vor lăsa greu de convins să cumpere. Din acest motiv noua casetă XG-1150 Full Pin este atât de interesantă întrucât preţul este de doar 144$. Desigur este cu mai mult de 80g mai grea faţă de pinioanele X1 (394g vs. 313g) însă preţul de 144$ compensează din plin fiind mai puţin de jumătate în comparaţie cu X1. Pentru a obţine un preţ atât de mic noua casetă de pinioane 10-42 T este fabricată din oţel.

sram gx 2015 02 sram gx 2015 08

Pinioanele Full Pin sunt compatibile cu alte grupuri Sram 1x şi folosesc un corp propulsor XD. De asemenea există compatibilitate şi cu seria de componente Boost 148.

Angrenaj GX 1x

  • Tehnologie Open Core AL (pentru GX-1400)
  • Aluminiu 6000 (pentru GX-1000)
  • Foaie X-SYNC™ din aluminiu 7075 prelucrată CNC (30-32-34-36-38)
  • Opţiuni pentru BB: PressFit 30, BB30, GXP şi PressFit GXP
  • Opţiune pentru protecţie foaie
  • Braţe cu lungimi 175 şi 170
  • Culori: negru, roşu
  • Opţiuni pentru 24 şi 30mm
  • Compatibilitate Boost™ 148
  • Tehnologie: X-SYNC™
  • Greutăţi: 680g (GX-1400, GXP, 175mm, 32t); 720g (GX-1000, GXP, 175mm, 32t)

Schimbător spate Sram GX 1×11 X-HORIZON™

  • Designul X-HORIZON™ reduce forţa necesară schimbării vitezelor, schimbările false şi mişcările lanţului
  • Scripeţi X-SYNC™ cu 12 dinţi
  • Scripetele superior reglează automat spaţiul de la lanţ
  • Rulmenţi capsulaţi
  • Cuşcă aluminiu
  • Culori: negru, roşu
  • Tehnologii: X-HORIZON™, X-ACTUATION™, X-SYNC™, ROLLER BEARING CLUTCH™, CAGE LOCK™
  • Greutate: 265g

Trigger shifter Sram GX 11 viteze

  • SRAM 1x™ X-ACTUATION™ pentru schimbări precise de viteze; 11 viteze
  • Instalare în multiple poziţii
  • Compatibil MatchMaker™
  • Manete aluminiu
  • Colier discret
  • Culori: negru, roşu
  • Tehnologii: X-ACTUATION™, MatchMaker™ integrat
  • Greutate: 122g

Pinioane XG-1150 FULL PIN™

  • Plajă: 10-42T
  • Compatibilitate corp propulsor XD™
  • Tehnologii: FULL PIN™, XD™ driver body, JET™
  • Greutate: 394g

Cealaltă mare ştire este lansarea transmisiei 2×11 care foloseşte pinioanele Sram cu plajă largă. Sistemul a cerut redesenarea completă a schimbătorului spate pentru ca acesta să facă faţă pinioanelor mari. Din tabel lipseşte transmisia Shimano XTR 3×11 (22-30-40 x 11-40) dar ideea este clară. Dacă transmisia Sram 1x nu oferă o plajă suficient de largă atunci noul GX 2×11 ar trebui să te satisfacă.

sram gx 2015 26 sram gx 2015 32 sram gx 2015 33

Pentru a face ca transmisia 2×11 să funcţioneze cu actualele pinioane 10-42 schimbătorul spate a trebuit să se îndepărteze de designul X-Horozin în favoarea unui design tradiţional cu paralelogram. Sistemul încă foloseşte shifterul X-Actuation cu 11 viteze, iar schimbătorul spate foloseşte noul Type 3 Roller Bearing Clutch care permite blocarea cuştii în poziţia pentru service.

Schimbător spate GX 2×11

  • X-ACTUATION™ pentru schimbări precise de viteze
  • Şasiu proiectat pentru orice condiţii de utilizare
  • Compatibilitate cu pinioane 10-42
  • Culori: negru, roşu
  • Tehnologii: X- ACTUATION™, ROLLER BEARING CLUTCH™, CAGE LOCK™
  • Greutăţi: 289g (cuşcă lunga), 286g (cuşcă scurtă)

Odată cu lansarea sistemului 2×11 vine şi primul shifter Sram pentru 11 viteze pentru mâna stangă. Poate v-aţi imaginat că Sram a renunţat la schimbătoarele faţă, însă iată-le. Vorbim despre un schimbător faţă X-Glide, X-Actuation. Pentru început angrenajele GX 2×11 vor fi disponibile doar cu foi 36-24T.

Angrenaj Sram GX 2×11

  • Tehnologie Open Core AL (GX 1400)
  • 6000 series AL
  • Tehnologie X-GLIDE™ 2×11
  • Opţiuni foi: 36-24T
  • Opţiuni BB: PressFit 30, BB30, GXP şi PressFit GXP
  • Opţiune pentru protecţie foi
  • Lungimi braţ pedalier: 175, 170
  • Culori: negru, roşu
  • Opţiuni pentru 24 şi 30mm
  • Compatibilitate Boost™ 148
  • Greutăţi: 727g (GX-1400, GXP, 175mm); 774g (GX-1000, GXP, 175mm)

Schimbător faţă Sram GX 11 viteze

  • Sistem cu plajă largă 2×11 cu tehnologie X-GLIDE™
  • Opţiuni instalare: High Clamp, Low Clamp, High Direct Mount, Mid Direct Mount, Low Direct Mount
  • Tragere pe sus sau jos
  • Tehnologii: X-ACTUATION™, X-GLIDE™
  • Greutate: 123-153g

Shiftere Sram GX 2×11

  • Shiftere dedicate pentru 2 şi 11 viteze
  • Instalare în poziţii multiple
  • Manete aluminiu
  • Compatibilitate MatchMaker™
  • Culori: negru, roşu
  • Tehnologii: X-ACTUATION™, MatchMaker™
  • Greutate: 242g / pereche

Indiferent ce alegi să foloseşti (1×11 sau 2×11) ambele grupuri vor beneficia şi de shiftere Grip ca opţiune. Fiind vândute la pereche sau la bucată shifterele folosesc cam aceeaşi tehnologie întâlnită la celelalte shiftere Grip pentru 11 viteze.

sram gx 2015 38

Specificaţii şi beneficii

  • Tehnologii SRAM 1x™ X-ACTUATION™ pentru schimbări de viteze precise şi de încredere
  • Construcţie din metal
  • Trei rânduri de rulmenţi oferă zero frecare sau joc. Se reduce forţa necesară pentru schimbări şi se măreşte performanţa pe termen lung indiferent de condiţiile meteo
  • Odată ce shifterul Grip şi manşonul se cuplează colierele din aluminiu din capete fixează perfect ansamblul de ghidon.
  • Culori: negru, roşu
  • Tehnologii folosite: X-ACTUATION™, SPEED METAL™, ROLLING THUNDER™, JAWS™
  • Greutăţi: 144g / 286 per pereche

În cele din urmă avem noul grup GX 2×10. Practic acesta înlocuieşte vechiul Sram X7 (presupunând că GX 2×11 înlocuieşte vechiul X9). Bazându-se pe actualele casete de pinioane PG-1050 şi PG-1030, noul GX 2×10 nu va beneficia de plaja largă oferită de casetele cu 11 pinioane. Totuşi acest sistem este cel mai accesibil dintre toate.

sram gx 2015 34

Angrenaj Sram GX 2×10

  • Fabricat din aliaj 6000
  • Tehnologie X-GLIDE™ 2×10
  • Opţiuni pentru BB: PressFit 30, BB30, GXP şi PressFit GXP
  • Opţiuni pentru foi: 38-24T, 36-22T
  • Opţiune pentru protecţie foi
  • Lungimi braţe: 175, 170
  • Culori: negru
  • Opţiuni pentru 24 şi 30mm
  • Compatibilitate Boost™ 148
  • Tehnologii: X-GLIDE™
  • Greutate: 799g (GXP, 175mm, 36/22T)

Schimbător faţă Sram GX 10 viteze

  • Sisteme 2×10 cu tehnologie X-GLIDE™
  • Opţiuni instalare: High Clamp, Low Clamp, High Direct Mount, Low Direct Mount, Mid Direct Mount
  • Tragere pe sus sau pe jos
  • Tehnologii: X-GLIDE™, EXACT ACTUATION™
  • Greutate: 134-161g

Schimbător spate Sram GX 2×10

  • Tehnologie EXACT ACTUATION™ pentru performanţă de încredere
  • Lungimi cuşcă: scurtă, medie, lungă
  • Culori: negru
  • Tehnologii utilizate: EXACT ACTUATION™, DIRECT ROUTE, ROLLER BEARING CLUTCH™, CAGE LOCK™
  • Greutate: 302g (cuşcă lungă şi ROLLER BEARING CLUTCH™)

Shiftere Sram GX 2×10

  • Shiftere dedicate pentru 2 şi 10 viteze
  • Tehnologie 2×10 EXACT ACTUATION™ pentru schimbări precise de viteze
  • Instalare în multiple poziţii
  • Compatibilitate MatchMaker™
  • Manete aluminiu
  • Culori: negru
  • Tehnologii: EXACT ACTUATION™, MatchMaker™
  • Greutate: 246g perechea

Pinioane Sram 2×10 (PG-1050)

Caseta de pinioane PG-1050 beneficiază de bogata experienţă Sram în acest domeniu. Mulţumită construcţiei simple şi de încredere pinioanele sunt perfecte pentru transmisia GX.

  • Opţiuni: 11-32, 12-32, 11-36, 12-36
  • Tehnologii: PowerGlide II
  • Greutate: 299g (11-32T)

Pinioane Sram 2×10 (PG-1030)

  • Tehnologie PowerGlide ce oferă schimbări line de viteze
  • Opţiuni: 11-32, 11-36
  • Finisare rezistentă nichel crom
  • Tehnologii: PowerGlide
  • Greutate: 395g

Tocmai când te gândeai că schimbătorul faţă este de domeniul trecutului vine GX cu un model bun aproape pentru orice standard. Ambele transmisii 2×10 şi 2×11 vor avea schimbător faţă cu instalare High Clamp, Low Clamp, High Direct Mount, Low Direct Mount şi Mid Direct Mount cu tragere pe sus sau jos. Fiind compatibil cu tehnologia schimbătoarelor faţă Sram X-Glide greutăţile variază de la 123-153g (11 viteze) la 134-161 (10 viteze).

sram gx 2015 35 sram gx 2015 36 sram gx 2015 37

Vezi Comentariu (1)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

nine + 14 =