Acum citesti
Morewood Zulu pentru Cross Country


Este bine de știut că Morewood produce și biciclete pentru Cross Country sau Maraton, nu doar pentru probele extreme de Downhill. Morewood Zulu este construită manual în Africa de Sud, fiind o prezență demnă de luat în seamă la fiecare concurs. Și asta, pentru că nu oricine își va putea permite una.



Deci, dacă vrei o bicicletă rară, noul Zulu poate fi alternativa. Este construită în jurul unui cadru din aluminiu 6069 T6, lucrat excelent, cu țevi groase pentru o rigiditate crescută. Direcția este foarte activă datorită unghiului headtube-ului, fiind capabilă să ofere și confortul scontat pe porțiunile foarte deniveltae.


Cu un preț de aproximativ 3.200 de euro, bicicleta oferă o echipare pe măsură: amortizor Fox RP2 Dual Air cu o cursă de 100 de mm, furcă Rock Shox Reba RLT cu o cursă de 120 de mm, transmisie Shimano SLX și frâne Formula RX. Greutatea este de asemenea mai mult de cât acceptabilă, cele 12 kg ale bicicletei fiind de un real ajutor pe porțiunile de urcări pe care le vei întâlni în competiții sau în plimbările la munte.


Cadrul poate fi de asemenea achizișionat separat, pentru un preț de 1.800 de euro. Morewood are reprezentanță și în România. Detalii complete găsești pe morewoodbikes.com.


via Morewood


Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

2 + 6 =