Acum citesti
Modelul de trail cu suspensie de 130 mm YT Izzo a primit versiuni noi la prețuri avantajoase

YT Izzo nu a suferit modificări ale cadrului, geometria acestuia fiind identică celei oferite în 2020. Noutatea constă însă în trei versiuni noi, disponibile în culorile Black Magic, Machine Grey, Assault Green și Ice Grey.

YT Izzo Core folosește un cadru cu triunghiul principal din carbon, la toate versiunile gamei. Modelul cel mai ieftin, YT Izzo Core 2, folosește însă un triunghi spate din aluminiu foarte rezistent. Prețul este de doar 3399$ iar echiparea include furca Fox 34 Float Performance și amortizorul Fox Float DPS Performance care oferă o cursă de 130 mm.

În preț intră și un set de frâne SRAM G2 cu 4 pistoane și cu discuri Centerline de 200 mm în față și 180 mm în spate. Transmisia folosită e SRAM NX Eagle 1×12 iar roțile sunt DT Swiss M 1900 Spline, echipate cu anvelope Maxxis Forekaster.

Modelul de mijloc al gamei e Core 3 care are și triunghiul spate tot din carbon ultra-modulus. Acesta are deci o greutate mai mică, întreaga bicicletă ajungând la 13.3 kg. Furca Fox 34 Float Performance Elite și amortizorul Fox Float DPS Performance Elite asigură amortizarea pe cei 130 mm ai cursei. Core 3 are o transmisie SRAM GX Eagle cu pinioane 10-52t, frâne SRAM G2, roți DT Swiss M 1900 Spline și anvelope Maxxis Forekaster. Cadrul mai ușor și echiparea superioară aduc prețul la 4299$.

Topul gamei este YT Izzo Core 4, cu un preț de 5599$. Cadrul e complet din carbon iar suspensia este din gama Fox Factory, cu amortizor al furcii GRIP2, ceea ce face ca varianta să fie cea mai reglabilă din gamă. Transmisia SRAM X01 Eagle cu gamă de rapoarte de 520% este împerecheată cu frâne SRAM G2 RSC. Bicicleta are roțile mult mai performante DT Swiss XMC 1501 Spline cu jante din carbon, echipate tot cu anvelope Maxxis Forekaster.

În funcție de versiune, mărime și culoare, YT speră ca primele livrări pentru YT Core să fie efectuate în luna octombrie. Toate bicicletele YT cu livrarea în mai mult de 4 săptămâni sunt eligibile pentru sistemul noul de precomenzi de la YT. Doritorii plătesc un avans complet returnabil de 10% pentru a rezerva bicicleta, restul banilo fiind încasați cu 4 săptămâni înainte de expedierea coletului. Clienții pot să vadă data de livrare atunci când fac comanda.

Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului.

Informații de pe bikerumor.com

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

eleven − 8 =