Acum citesti
MicroShift lansează transmisia ADVENT X cu 9 pinioane și casetă 11-46t

Recent, MicroShift a introdus noua transmisie ADVENT X, un sistem cu 10 pinioane și gamă largă de rapoarte cu o greutate excelentă și preț competitiv, care a atras atenția pasionaților. Acum aceleași performanțe devin mai accesibile cu sistemul ADVENT cu 9 pinoane.

Seria MicroShift ADVENT conținea deja mai multe opțiuni de transmisie, dar casetele se opreau la pinionul de 42t. Acum noua casetă ADVENT de 9 pinioane e disponibilă și în varianta 11-46t. La fel ca restul variantelor, și aceasta folosește standardul Shimano HG pentru prinderea pe butuc, astfel că e compatibilă cu aproape toate roțile de pe piață.

Caseta e construită din oțel-carbon cu tratament ED negru, iar dinții casetei CS-H093 sunt 11-13-15-18-21-24-30-37-46. Nu e anunțată greutatea, dar cu toate pinioanele din oțel probabil nu va fi una mică. Dar prețul ei e de doar 39.99$.

Caseta e proiectată să funcționeze cu schimbătoarele existente MicroShift pentru 9 pinioane, disponibile în variante cu și fără ambreiaj. Chiar dacă specificațiile schimbătoarelor dau ca pinion maxim cel de 42t, MicroShift dă asigurări că toate au fost testate cu caseta 46t și sunt complet compatibile. De asemenea, deoarece acestea sunt compatibile cu manetele ADVENT de șosea, e oferită o variantă interesantă de 1x și pentru cursiere.

Împreună cu caseta 11-46t, este oferită și o manetă de schimbător ADVENT de 9 viteze îmbunătățită. Maneta SL-M9295-R e proiectată să fie folosită doar cu transmisiile MicroShift de 9 viteze și are o manetă ce se rotește pe rulmenți încapsulați, pentru schimbări precise în sarcină. Există și o suprafață aderentă din silicon la contactul cu degetul, pentru funcționare în orice condiții. Maneta are prețuld e 29.99$, prețul grupului complet fiind incredibil de mic.

Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului.

Informații de pe bikerumor.com

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

five × 1 =