Acum citesti
Marius Petrache despre Spring Classic Challenge

Duminică, 3 Aprilie, s-a desfășurat competiția Spring Classic Challenge, la Micasasa, Sibiu, organizator fiind Tymy Păcurar. Cursa de 140 de km a fost câștigată de Marius Petrache, de la care am reușit să obținem câteva impresii despre cursă.

marius-petrache-2Marius, vizibil mulțumit de eveniment, ne-a povestit că s-a mers constant pe toată durata cursei, fără sprinturi, atacuri sau evadări. „Am mers grupat și încă de la început, după primul deal, la câțiva km de la start, am rămas un grup de vreo 15 poate 20 oameni. Deja de la prima cățărare mai seriosa am rămas doar eu cu Malnasi dar am așteptat grupul, iar de la penultima cățărare am rămas doar eu cu Malnasi și Madaras și de acolo am mers împreună, fără atacuri, mers constant, până la ultima cățărare unde am dus o trena mai întinsă puțin și Madaras a rămas în urmă. N-am atacat decisiv ci am așteptat să ajungem în vârf, pe coborâre am mers mai tare și m-am distanțat.

De unde începea coborârea cred ca mai erau vreo 7 km, ceva de genul, pana la sosire deci de acolo am mers singur. Au fost mai multe porțiuni cu drum denivelat unde se mergea ca pe piatra cubica și acolo as fi vrut sa atac (vreo 35km înainte de sosire) dacă ar fi fost vântul asa cum ma gândeam sa fie. A fost ok acea porțiunea și chiar și cea de pe final unde era neasfaltat și foarte denivelat. Și acolo mi-a plăcut și cum eram evadat și urma sosirea, pe porțiunea aceea am mers la fel de motivat ca pe asfalt, am sosit cu timpul de 3,45 ore cu medie de 37 km/h din calculul distanță-timp.

În principiu toată lumea a fost prietenoasă, am avut mașină de deschidere a drumului și alte mașini pe lângă noi din care s-au făcut poze.” conchide Marius.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

1 × 3 =