Acum citesti
Renegade – aparat eco de spălat piesele de bicicletă

V-ați săturat de spălat cu mâna piesele pline de ulei și de frecat la perie? Există soluții mecanizate pentru asta, ideale atât pentru atelierele de biciclete cât și pentru atelierul fiecăruia de acasă dacă bugetul o permite… Dacă până acum mașinile care existau erau pline de ulei și murdare sau lucrau extrem de dur și distrugeau aspectul pieselor, noul TMB 5500 Automatic Top Load Solvent Free Parts Washer de la Renegade rezolvă problema curat și ecologic fiind practic un fel de mașină de spălat vase, dar pentru piesele noastre preferate!


Dacă e să ne luăm după filmul de prezentare, curățirea pieselor cu TMB 5500 este extrem de simplă: se încarcă piesele, se închide capacul și se apasă start. Aparatul este proiectat special pentru atelierele de biciclete și folosește detergent fără solvenți care este inofensiv cu finisările pieselor, distrugând însă uleiul și murdăria de pe ele. Spălarea are loc cu un jet de înaltă presiune la temperatură mare, rezultatul fiind multe piese curate și niște apă de canal care intră în aceiași categorie de poluare cu cea de la mopul de spălat pe jos.

Prețul nu a fost declarat, deoarece compania îl negociază cu fiecare client în parte. E foarte posibil să nu fie ieftin deloc, dar pentru un atelier încărcat ar economisi mult timp și ar aduce profit. Iar pentru cine oricum are bani să cumpere câteva biciclete de câteva mii de euro bucata, ar putea să dețină și unul din acesta în garaj. Și să invite prietenii la o bere și un curățat de piese când afară plouă… Vise…

Mai multe informații, pe pagina producătorului!

 

 

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

nineteen − seventeen =