Acum citesti
Cicli Olympia împlinește 120 de ani de existență

Recordurile în lumea bicicletelor nu se rezumă doar la viteză maximă sau greutate minimă, ci și la anii pe care îi au în spate diferiți producători. Cicli Olympia este unul dintre fabricanții cu tradiție din această industrie, anul 2013 marcând aniversarea a 120 de ani de existență a firmei italienești.

Olympia este o marcă întrecută ca și longevitate doar de către legendara Bianchi, fiind fondată în 1893 în Milano. Carlo Borghi este cel care a pus bazele întreprinderii, iar în primii ani ai săi, fabrica producea și motociclete sau velocipede, pe lângă biciclete. Cu toate că o atenție mare a fost acordată materializării celor mai bune biciclete de concurs, iar implicarea în susținerea echipelor profesioniste era mare, Olympia câștigă consacrarea de-abia în 1940 când Enrico Mollo reușește o clasare pe podiumul Turului Italiei.

Anul 1960 a marcat un punct de cotitură în istoria Olympia, familia Fontana preluând afacerea și mutând-o Piove di Sacco, Veneto. Între timp, mărcii inițiale i s-au mai adăugat încă două, Scapin și Frera, produse tot în cadrul aceleiași fabrici și beneficiind de aceleași tehnologii și procese de producție.

Actualmente, activitatea Olympia se desfășoară într-o fabrică de 4.400 metri pătrați, unde peste 200 de oameni asamblează manual bicicletele aparținând celor 3 mărci. Gamele produse sunt variate, de la mountain bike-uri și cursiere recreaționale, până la modele de high-end, sau biciclete de oraș cu o sumedenie de opțiuni, inclusiv motor electric.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

six − five =