Acum citesti
Hill Climb SL, roți speciale de 991 g pentru KOM-uri de la Hunt

Construite special pentru a-l ajuta pe campionul în cățărări din UK Dan Evans să ia mai multe KOM-uri, noile roți Hunt Hill Climb SL din carbon pentru baieu au o greutate amețitoare de 991 g pentru un set. Ele sunt însă, după cele spuse de Dan, suficient de rigide pentru accelerări în picioare pe pante extreme, lucru la care roțile foarte ușoare nu prea excelează.

Roțile folosesc niște jante noi din carbon pentru baieu ce cântăresc doar 280 g. Ele au lățimea de 23 mm și înălțimea de 30 mm fiind proiectate pentru baieruri ușoare și înguste de 23 mm, pentru că scopul lor e doar cățărarea. Hunt spun că pentru cei ce doresc să atace cățărări alpine lungi și ciclism de șosea nespecializat, cele mai recomandate sunt modelele din carbon tubeless ready. Dar pentru cei ce vor să salveze fiecare gram pe cățărare acesta e modelul.

Roata față cântărește 424 g iar cea spate 567 g. Greutatea mică nu e dată doar de jante ci și de spițele Pillar Megalite aplatizate (3.4 g fiecare, 16 în față și 20 în spate) conectate la butucii Sprint SL J-Bend. Aceștia au o carcasă din aluminiu prelucrat CNC, unghiul de declanșare de 7.5 grade, ax din aluminiu 7075-T6, rulmenți EZO și garnituri cu frecare redusă.

Roțile vin în pachet cu piese de rezervă, cheie de spițe și de imobilizarea spițelor aero și cu cheițe din titan care nu sunt incluse în greutatea anunțată.

Hunt testează roțile în aceleași condiții cu restul modelelor, dar acestea au o limită de greutate a ciclistului de 78 kg, aceasta incluzând tot ce e prin buzunare. Chiar și așa, dacă greutatea e aproape de limită, este recomandată inspectarea roților de un mecanic specialist o dată la 2 luni. Pe scurt, sunt roți exclusiv de competiție, cum ar fi Campionatele Mondiale de Cățărare în Santa Barbara, California, unde vor fi folosite prima dată de Dan în acest an. Prețul anunțat pentru un set este de 1222.92 Euro.

Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului.

Informații de pe bikerumor.com

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

seventeen + fifteen =