Acum citesti
Trei modele de touring/aventură de la Trek

Valul bicicletelor de aventură (cunoscute și sub numele de gravel-grinder) devine tot mai mare, după ce Trek și-a înnoit linia de astfel de modele, pe care are de gând să le lanseze într-o manieră originală, punând ca premiu o excursie cu acestea în faimoșii Munți Blue Ridge ai Virginiei.

Dacă despre concursul organizat de producătorul american nu este prea mult de povestit, fiind necesar ca fiecare pereche de participanți să trimită un eseu în care să își povestească firea lor aventurieră și câteva peripeții prin care au trecut, în cazul bicicletelor în sine, detaliile abundă.

Cel mai simplu model este Trek 520, care folosește un cadru de oțel cu o geometrie foarte relaxată, ideal pentru călătorii lungi unde confortul reprezintă cheia. Firește că vorbim și de dotări din același registru – frâne pe disc, angrenaj triplu și un portbagaj solid, bun să ducă o greutate notabilă, iar ca fapt divers, 520 este cel mai vechi model al Trek încă aflat în gama producătorului.

trek_520

Prin intermediul lui Trek 720 părăsim registrul clasic și ajungem la forme moderne, dublate de concepte îndrăznețe. Cadrul de aluminiu deja incorporează trăsături specifice bicicletelor performante din zilele noastre, chiar producătorul precizând că acest model reprezintă bicicleta pentru excursii a sportivilor recreaționali, care de obicei își fac veacul pe cursiere ulta-performante. Printre specificații mai regăsim setul Shimano 105 cu 11 viteze, frâne pe disc hidraulice, dar și indispensabilele suporturi pentru portbagaje.

trek_720

Cât despre cireașa de pe tort, aceasta va fi Trek 920, un veritabil vehicul de aventură pentru aproape toate drumurile (cu condiția să fie drumuri, nu poteci), având la bază un 29er echipat cu componente de mountain bike SRAM din mai multe game și o pereche zdravănă de portbagaje.

trek_92-

Vezi Comentarii (2)
  • Buna ziua!
    Voi cumpara o bicicleta de toring insa nu ma pot decide intre cele doua „finaliste”: Surly 700C si Trek 920. Puteti va rog sa ma ajutati?
    Voi merge atat in oras cat si drumuri lungi din csre unele vor fi prin padure.
    Va multumesc mult.
    Cu stima,
    Octavian

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

3 × 1 =