Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă…
Bike Resort Sinaia începe să-și facă un nume în rândul riderilor, prin elementele pe care le construiește și amplasează în cadrul stațiunii. Din păcate nu toată lumea vede la fel utilitatea lor. Din acest motiv multe din elementele din parc au fost vandalizate sau furate.
Recent a fost construit un skinny însă în doar câteva săptămâni acesta a fost dezmembrat și furat. Aceeași soarta au avut și numeroase plase de protecție, indicatoare, panouri de avertizare, balustrade, capete de furtun, scule și alte dotări aferente bike resort-ului.
În momentul în care structura traseelor de bicicletă este concepută, constructorii trebuie să ia în calcul în primul rând, rezistența îpmotriva vandalismului, hoții de lemn distrugând inclusiv elementele de tip north shore.
Pierderile suferite de Bike Resort Sinaia nu sunt neglijabile. Din acest motiv constructorii au anunțat pe pagina oficială de Facebook, că de acum înainte vor încerca să construiască doar structuri care nu sunt atractive pentru hoți.
Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.