Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete…
TransDinara MTB 2016 – o aventură de trei zile prin pustietatea munților din inima Croației
TransDinara se vrea a fi cea mai solicitantă competiție de mountain bike marathon din Croația și din împrejurimi. Ediția din 2014 a avut parte de o mediatizare foarte bună și a atras mountain bikeri pasionați din 9 țări. Anul acesta, organizatorii și-au propus să dezvăluie adevăratul caracter al cursei, evenimentul având potențialul să devină una dintre cele mai interesante curse de mtb din partea asta a Europei. O confirmare a acestui fapt a avut loc și prin înscrierea unor rideri profesioniști precum Ivonne Kraft și Peter Vesel, câștigătorii ediției precedente a Absa Cape Epic.
De la primele poze încărcate pe internet care îi înfățișau pe organizatori cu rucsaci greoi explorând pajiștile croate, evenimentul a început să atragă privirile comunității. Pentru cei cu experiență, atmosfera surprinsă în acele imagini era suficientă pentru a naște curiozitate, iar combinația dintre peisaj și solicitarea fizică extremă avea să fie un ca un magnet pentru ei.
Vârful Dinara din Alpii Dinarici, care cuprind cele mai înalte piscuri din Croatia, a fost oarecum uitat de la Războiul pentru Independeță, atunci când în vremurile grele a stat martor deplasării tancurilor, camioanelor sau a bărcilor militare. Anii de răboi au conturat peisajul masivului Dinara și au lăsat în loc o vastă pustietate, fragmentată de drumurile abrupte și dificile, din care trecerea timpului a lăsat doar câteva poteci uitate și de abia vizibile. Dinara e printre ultimii munți unde poți întâlni toate cele trei mari carnivore: ursul(n.r. omnivor), lupul și râsul.
Organizatorii speră să nu aibă loc întâlniri între participanți și animalele mai devreme amintite! Cu toate astea, concurenții vor fi automat asigurați pentru a avea o hârte colorată pe care să le-o arate lupilor, urșilor sau altor animale interesate de eveniment.
Un rol important în organizarea evenimentului din anul 2014 l-a avut serviciul de salvare montană croat, un partener strategic al maratonului încă de la primele momente. Membri serviciului s-au deplasat cu mașinile din dotare și cu echipele speciale, pregătite pentru intervenție, în locurile mai greu accesibile. Ministerul de interne s-a ocupat de legalitatea trecerii frontierei cu Bosnia, precum și de trecerea în siguranță prin zonele populate. Forțele aeriene croate s-au implicat și ele în eveniment, astfel un elicopter aștepta pregătit pe toată durata evenimentului pe un heliport în apropiere. La final, însă nu și pentru că ar fi cei din urmă, trebuie să enumerăm orașele Trilj, Sinj, Vrlika și Knin care au asigurat cazarea și mesele competitorilor și care au întreținut atmosfera la serile festive. Oamenii din orășelul Svilaja au oferit tot ce aveau și au blocat traficul în orășel pentru a crea o atmosferă perfectă în seara călduroasă de vară.
O scurtă privire asupra ediție de anul acesta relevă dorința organizatorilor de a transforma maratonul într-o aventură incredibilă de mountain biking, pentru un număr limitat de participanți, în echipe de câte doi sau solo.
TransDinara MTB 2016 presupune:
– 3 zile / 3 etape/ Septembrie 2-4, 2016.
– 226km de trail-uri cu 6500m diferență de nivel
– numărul de participanți limitat la 100
– 5 categorii/ solo (masculin și feminin), echipe de câte doi (masculin, feminin, mixt)
– Gps obligatoriu (cu toate că traseul va fi marcat)
– Cazare la comun în săli de sport, mese și transport inclus
– Premii substanțiale(8.500 EUR)
Etapa întâi: 82km cu 2600 m diferență de nivel
Etapa a doua: 94km cu 3000 m diferență de nivel
Etapa a treia: 50km cu 1000m diferență de nivel
Înscrierile sunt deschise de la 1 aprilie 2016 pe: www.transdinara.com
Update-uri la zi puteți afla de pe pagina noastră de Facebook: www.facebook.com/transdinara
Traducere și adaptare: Dobai Robert
Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.