Acum citesti
Reuşită în domeniul acumulatorilor, potrivită pentru bicicletele electrice

Acum aproximativ 35 ani primele baterii Li-Ion erau prezentate în Anglia. Abia 10 ani mai târziu au început a fi produse în masa. Astăzi asistăm la un nou pas înainte în domeniul acumulatorilor electrici. Compania britanică Oxis Energy Ltd. anunţă că dezvoltă o nouă tehnologie denumită Litiu sulf (Li-S) pentru acumulatorii electrici.

noii acumulatori litiu sulf

Avantajul principal al noilor acumulatori este densitatea energiei. Potrivit companiei noii acumulatori vor fi de 5 ori mai performanţi în comparaţie cu actualii Li-ion. În plus noua tehnologie este mai sigură, nu necesită întreţinere, iar acumulatorul în sine este mai uşor. Un alt avantaj este faptul că întrucât noua tehnologie foloseşte sulf în compoziţia chimică, o substanţă care se obţine prin rafinarea uleiului, în comparaţie cu cobalt – metal rar şi scump, folosit în actualele modele noile baterii ar trebui să fie şi mult mai ieftine.

Bicicletele electrice pot deveni printre primele beneficiare ale acestei noi tehnologii. După cum ştim o bicicletă electrică entry level pleacă de la o greutate de 20 kg în comparaţie cu una normală care poate avea doar 14-15 kg. Tot printre avantajele noilor acumulatori Li-S se numără şi faptul că pot fi reîncărcaţi de 1.500 de ori şi că pot fi păstraţi complet descărcaţi în comparaţie cu bateriile convenţionale cu litiu care trebuie să rămână încărcate la un nivel de 30-80% pentru a nu-şi pierde prea repede din capacitatea de reîncărcare.

Oxis spune că noii acumulatori Litiu Sulf reprezintă viitorul bateriilor depăşind în performanţă şi securitate actualele Li-ion care au ajuns la limita superioară a dezvoltării.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

two × five =