Sâmbăta trecută am participat la Predeal Trophy, concurs inclus în calendarul Riders Club. Am plecat destul de reținut din București din cauza ploii ce n-a încetat să cadă toată noaptea de vineri spre sâmbătă, deci știam că o să participam la “o cursă udă”, lucru cu care ne-am consolat pe drum.
La race-office aflăm că tot din pricina condițiilor meteo, traseul lung (de 40 km), la care urma să luăm startul s-a scurtat la jumătate, deci ne aștepta o cursă scurtă și, cel mai probabil, intensă. Profilul general al traseului s-a transformat într-o urcare lungă până pe creasta Cocoșului, trecând pe lânga cabana Susai și o coborâre înapoi în Predeal în zona de Start/Finish (cabana Fulg de Nea), presărate cu urcări și coborâri scurte, intermediare.
Startul s-a dat la ora 11 cu un tur de circa 2 kilometri, prin centrul orașului Predeal, tocmai bun de încălzire. Plecarea efectivă în cursă s-a făcut după ultimele clădiri din zona pârtiei de ski din Predeal odată cu intrarea pe drumul forestier spre cabana Susai.
Fiind o cursă scurtă, se pleacă tare, urcarea în serpentine spre Cabana Susai făcându-se alert. Reușim să ne departajăm într-un pluton fruntaș de 6-7 oameni care pe parcurs, mai sus, se sparge. Alexandru Stancu și Marius Petache se rup de restul grupului, pe când eu rămân să mă luptă pentru locul 1 al nivelului 2 cu Till Streichert de la echipa Vodafone, la mai puțin de 2 minute în spatele băieților. Urcările pe forestier se fac numai în placă mare și neașteptat de repede se ajunge la cabana Susai unde se vireaza la stânga și se intră în pădure pe poteca turistică, într-o coborâre peste rădăcini ude și șanțuri adâncite de ploaie, spre pârtia Cocoșul. În mod normal această coborâre este una de viteză și dificultate medie, dar acum rădăcinile ude te fac să strângi din dinți de fiecare dată când treci peste ele. Brusc, frâna poate deveni dușmanul, nu prietenul tău. Strângi tare de ghidon, dai drumul la frâne și lași inerția să facă totul, altfel poți să cazi urât.
Pe coborârea îmbibată de apă nu am timp să mă relaxez, așa că intru în urcarea de pe pârtia Cocoșul destul de încordat. Pedalez cât mai pe față atâta timp cât îmi permite aderența și spre final cedez și trec la push bike. Sus în creasta Cocoșul se accelerează puternic pe ultima zonă de fals plat înainte de coborârea pe single track.
În pădure se așterne o potecă superbă, un single track veritabil de care trebuia să ne bucurăm chiar dacă aderența juca tuturor feste. La început se coboară în viraje strânse și abrupte cu roată din spate ghidată doar de balansul trupului și cu șaua la nivelul privirii, după care se intră pe o zonă pe curba de nivel. Aici a trebuit să adaptez viteza pentru că la fiecare pas poteca era intersectată, din nou, de aceleași grupuri de rădăcini ude și alunecoase cu care mă obișnuisem deja și pe care, indiferent de anvelopa folosită, nu le mai subestimam pentru nimic în lume…
În partea de final am ieșit din pădure într-o zonă deschisă, prin iarbă evident… tot udă, dar deja totul părea mult prea simplu față de single track-ul de mai devreme. Așa cum mă așteptam, cam toți colegii din BikeXpert au trecut linia de finish într-un timp relativ scurt de la start. Marius Petrache a câștigat concursul în 52:36, urmat de Alexandru Stancu cu timpul de 54:49 sec. Până la urmă, eu am încheiat concursul pe locul 2 al Nivelului 2, după o oră și 3 minute de pedalat, la 20 de secunde de locul 1, ocupat de germanul Till Streichert de la echipa Vodafone.
În concluzie, impresiile generale despre concurs sunt pozitive, traseul fiind unul mediu și ciclabil care poate fi folosit și pentru agrement. Se putea să fie și mai bine populat cu arbitrii, iar la intrarea pe pârtia Cocoșul ieșind din pădure, se impunea prezența unui marcaj mai evident sau a unui arbitru, deoarece am avut un moment de ezitare în ceea ce privește direcția de mers. Ca în fiecare an, ne-au plăcut pastele servite de către organizatori!
Material scris de către Cătălin Sprînceană
