Acum citesti
Peste 250 de kilometri de trasee marcate pe Colinele Transilvaniei

Un notabil proiect privind zona Mediaș – Sighișoara – Rupea începe să prindă contur, după ce peste 250 de kilometri de trasee, atât pentru drumeții cât și practicabile pe bicicletă, au fost marcate de către Asociația Mioritics, urmând ca în curând să fie disponibilă și o hartă a acestora.

colinele

Respectivele trasee au fost marcate până la finalul anului trecut și importanța lor turistică este cu atât mai mare cu cât cărările în cauză trec prin zone pitorești, unde natura încă domină. De asemenea, rețeaua de poteci leagă majoritatea satelor din zonă între ele, așa că se pot concepe trasee turistice de diferite grade de complexitate.

Sursă hartă

Acest proiect este parte a unei inițiative mai largi, “Pentru Natură şi Comunităţi Locale – Bazele unui management integrat Natura 2000 în zona Hârtibaciu – Târnava Mare – Olt”, proiect co-finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin POS MEDIU şi implementat de Asociaţia WWF DCP România în parteneriat cu Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Sibiu Regiunea 7 Centru, Fundaţia ADEPT, Fundaţia Mihai Eminescu Trust si Asociaţia Ecotur Sibiu.

Lucrările în teren au fost realizate de Asociația Mioritics urmând ca în 2015 să fie continuată această inițiativă până la Sibiu pe Valea Hârtibaciului. În primăvara anului 2015 va apărea și o nouă ediție a hărții “Discover Eco-Romania – Târnava Mare și Hârtibaciu”, realizată de Zenith Maps, harta ce va include toate aceste trasee.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

1 × 4 =