Acum citesti
Ofertă specială umanitară Coronavirus: bicicletă 3T + trainer Elite + Zwift

Totul zilele acestea se învârte în jurul epidemiei de coronavirus… Regulile impuse sunt din ce în ce mai stricte iar oamenii încearcă totuși să ducă o viață cât mai normală. Compania 3T are sediul lângă Bergamo, cea mai greu încercată zonă din Europa în lupta cu această maladie.

Cei de la 3T au decis să doneze tot profitul către spitalele locale, dar au venit și cu ideea unei oferte speciale. Dacă ar reuși să vândă niște produse fără nicio marjă de profit, ar fi tot mai bine decât blocajul total și i-ar ajuta pe cei ce au nevoie. O ofertă din care toți au de câștigat!

Astfel, cu noua ofertă, oricine poate să facă o economie de 1000 Euro și să doneze 500 Euro pentru spitalele care au nevoie.

Italienii de la Elite s-au alăturat și ei inițiativei, oferind trainere indoor, un lucru care are o logică evidentă acum când majoritatea sunt nevoiți să se antreneze în casă. Ultima piesă din puzzle a fost Zwift, ale căror servicii fac ca antrenamentul pe trainer să nu mai fie atât de plictisitor. De 3 ori câștig!

Pachetul promoțional este disponibil în Europa și America de Nord și conține:

  • o bicicletă 3T Strada Pro Force
  • ultimul model de trainer Elite Suito Interactive Direct-Drive
  • o lună gratuiă de abonament Zwift
  • 500 euro donație la Spitalul din Bergamo

Prețul pachetului integral este de peste 4400 Euro, dar oferta este de 2891 Euro pentru întreg pachetul, fiind inclusă aici și donația de 500 Euro. Tot ce trebuie să faceți e să comandați bicicleta, după care trainerul, donația și discountul se vor adăuga automat.

Pentru mai multe informații sau comenzi puteți accesa pagina producătorului.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

one × four =