Acum citesti
Echipa Scott-Odlo se mărește în 2017

După încheierea recentă a ediției cu numărul trei a Swiss Epic, cei de la Scott-Odlo au anunțat că vor avea un nou membru pentru sezonul 2017. Astfel cea mai de succes echipă de cross-country în lume în sezonul trecut la cooptat pe tânărul elvețian Matthias Stirnemann în vârstă de 25 de ani pentru a completa familia celor de la Scott. Ca elvețian e greu să devii profesionist în mountain biking datorită nivelul ridicat al competiției și datorită numelor mari, deja conscarate, care provin din aceeași țară. Dacă toată lumea a auzit de Nino Schurter, de Lukas Fluckiger, de Mathias Fluckiger, de Thomas Litscher, Ralph Näf, Jolanda Neff sau Urs Huber, mai puțină lume acordă atenției sportivilor care nu au ajuns la rezultate de top internaționale, dar care ca nivel de pregătire fac față cu brio oricărei competiții internaționale.

Sursă: marathonmtb.com
Sursă: marathonmtb.com

Poate undeva între cele două categorii de sportivi, cei cu renume și cei care se zbat undeva la mijlocul clasamentului e și Matthias Stirnemann, sportiv care în 2016 a impresionat prin rezultatele sale și care astfel a intrat în vizorul celor de la Scott. Ca urmare el a făcut echipă cu Nino Schurter la Swiss Epic și împreună cei doi au terminat pe un onorabil loc 3, reușind să câștige chiar cea mai lungă etapă din ediția de anul acesta. Doar pana suferită de Matthias în prima etapă i-a scos pe cei doi din lupta pentru victoria finală, care a revenit echipei BMC.

Sursă:mtbmarathon.com
Sursă:mtbmarathon.com

Alături de Stirnemann în cadrul echipei Scott concurează și Michiel Van der Hejden sau Andri Frischknecht, nume sonore care cu siguranță vor aduce rezultate de top la nivel internațional în anii care urmează.

Matthias Stirnemann
Matthias Stirnemann
Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

nineteen − seven =