Acum citesti
Doi focșăneni străbat Asia pe bicicletă

Mirajul cicloturismului atinge tot mai mulți pasionați de pedalat sau, cel puțin, inițiativele acestora ajung tot mai des în mass-media față de anii trecuți. Ieri, 24 martie, doi bicicliști din Focșani s-au întâlnit în București și, având ca punct de plecare Parcul Tineretului, au plecat într-o aventură care se va întinde pe câteva luni până în Asia.

ciclo

Desigur, temerarii noștri, Petru Enoiu și George Marcu, nu sunt străini de ale cicloturismului, ei reușind să realizeze ture prin Balcani, Europa și Anglia, deși niciuna nu se va putea compara cu coordonatele excursiei asiatice – 10.000 de kilometri și cel puțin 6 luni pe drum. Petru Enoiu a spus publicației Monitorul de Vrancea că nu sunt presați de timp și, bănuiește el, le va trebui cam jumătate de an să parcurgă traseul stabilit. „Nu avem o presiune legată de timp. Cred că vom avea nevoie de 6-7 luni să parcurgem acest traseu. Nu este ușor, pentru că plecăm pentru o perioadă lungă de timp, dar credem că pe bicicletă putem cunoaște o țară cu adevărat. Este o îmbinare între sport, natură, cunoaștere. Suntem pasionați de munte și de biciclete. Familia nu este foarte încântată de plecare, dar asta este pasiunea noastră. O astfel de deplasare este costisitoare. Am investit câteva mii de euro pentru echipamentele de care avem nevoie și pentru biciclete. Știm că vom întâmpina și dificultăți, dar vom trece peste ele. Avem la noi tot ce ne trebuie, pentru că vor fi și zone în care nu vom avea unde să dormim și atunci vom folosi cortul”.

Sursa: Monitorul de Vrancea

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

twelve − four =