Acum citesti
Dinamo BikeXpert Racing Team – prima echipă UCI de mtb din România

Dinamo BikeXpert Racing Team a anunțat că din 2018 face parte din categoria echipelor profesioniste care vor concura sub culorile Uniunii Cicliste Internaționale – UCI. Acest lucru oferă cicliștilor și managementului de la Dinamo BikeXpert Racing Team o serie de drepturi, dar și obligații.

“Înscrierea ca echipă de Mountain Bike la UCI reprezintă încă un pas în una dintre direcțiile noastre, mai precis dezvoltarea sportului de performanță”, ne-a transmis Cătălin Sprînceană, team managerul echipei. „Ca și pentru licența FRC care este ca un buletin pentru ciclist, și în acest caz este la fel. În primul rând este vorba despre oficializarea unei munci pe care o desfășurăm continuu de peste 4 ani, iar în al doilea rând despre acele avantaje logistice pe care UCI ni le oferă, cum ar fi un loc pentru standul echipei la cupele mondiale, printre celelalte echipe UCI și acces la feed zone-ul dedicat echipelor. Dar poate cel mai important este accesul pe care-l avem acum la informație și conexiunile din care putem învăța ceva și pe care le putem aduce acasă.”

Din acest moment Dinamo BikeXpert Racing Team are un statut recunoscut în toată lumea, iar acest lucru este practic o carte de vizită care poate ajuta pe viitor la cooptarea în echipă a cicliștilor străini. „Îmi aduc aminte de sentimentul ciudat pe care l-am simțit anul trecut când Federația Spaniolă de Ciclism încerca să ne găsească echipa pentru a trece numele corect pe licența lui Vlad Dascălu”, povestește Cătălin Sprînceană. „Pentru ei era o normalitate ca orice echipă să se regăsească în lista UCI”.

Pe de altă parte, cu drepturi noi vin și obligații noi. Va exista o taxă pe care echipa trebuie să o plătească periodic, dar cel mai important este faptul că de acum înainte managementul echipei trebuie să asigure venituri cicliștilor. Practic cicliștii de la Dinamo BikeXpert Racing Team vor deveni cu adevărat „profesioniști”, având un salariu pentru meseria lor de cicliști.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

eighteen − 3 =