Acum citesti
Dezvoltarea mersului pe bicicletă în București ar putea crea chiar și 2.000 de locuri de muncă

Multe lucruri bune s-ar putea întâmpla, cel puțin la nivel de orașe sufocate de trafic, dacă ideea și practica mersului pe bicicletă ar fi îmbrățișate de mai mulți oameni. Recent, Biroul European al Organizației Mondiale a Sănătății și Comisia Economică pentru Europa a ONU au prezentat un studiu în care estimau beneficiile dacă fiecare capitală europeană ar avea o cotă de transport modal similară cu cea a Copenhagăi.

calea_victoriei

Capitala daneză a fost luată ca reper, fiind considerată cel mai de succes exemplu privind transportul pe bicicletă realizat în interiorul său prin cele 26 de procente pe care le reprezintă din totalul călătoriilor făcute zilnic de către locuitori. Biroul European al OMS și Comisia Economică pentru Europa a ONU au ajuns la concluzia că, dacă toate capitalele Bătrânului Continent ar ajunge la o cotă de 26% din transportul urban realizat pe bicicletă, atunci s-ar:

  • Înființa cel puțin 76.600 de locuri de muncă noi aferente mersului pe bicicletă, de la service-uri noi și până la noi unități de producție a hainelor specifice
  • Salva circa 10.000 de vieți, grație unei stări mai bune de sănătate și a reducerii emisiilor de gaze de seră care contribuie semnificativ la gradul de poluare

De asemenea, cele două organizații au inclus într-un tabel și potențialele beneficii în cazul fiecărei capitale în parte. Pentru București, statistica este interesantă, cu atât mai mult cu cât, oficial, doar 1% din călătoriile zilnice se fac cu bicicleta. Prin urmare, creșterea de 26 de ori ar însemna 2.205 locuri de muncă aferente centrelor de închiriere, service-urilor, magazinelor de profil, consultanților privind infrastructura sau industriei ușoare pentru a fabrica îmbrăcămintea necesară, față de cele 88 existente actual.

Totuși, statistica prezentată poate fi contestată din unele puncte de vedere. De exemplu, Budapesta avea, la nivelul anului 2010, o cotă a călătoriilor pe bicicletă de 5%, iar până în 2020 țintește să ajungă la 10%, în timp ce în acest studiu este cotată la același nivel cu Bucureștiul, în ceea ce privește transportul pe bicicletă.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

four × 4 =