Acum citesti
Deținuții pedalează pentru libertate

Cel puțin asta se întâmplă la o închisoare din Sao Paulo, Brazilia. Conducerea acesteia a implementat un program prin care deținuții iși pot reduce pedeapsa, pedalând la niște biciclete staționare legate la un acumulator de energie electrică.

Deși sună ieșit din comun, acest lucru chiar se petrece. Fiecare 16 ore pedalate de un prizonier îi reduc pedeapsa cu o zi, fără să existe o limită de zile cu care pedeapsa îi poate fi redusă. Energia este folosită pentru sistemul public de iluminat din Sao Paulo.

Încă nu există informații privind numărul de prizonieri care s-au înscris în program ori eficiența acestuia, dar este mărturia clară a deschiderii pe care sistemul penal brazilian o are. Deși unii cataloghează aceasta inițiativă ca pe o exploatare a celor care își ispășesc pedeapsa, nu putem să ne abținem de la a ne gândi că este o formă prin care deținuții își aduc contribuția la bunăstarea publică micșorând puțin factura de energie electrică.

Foto: CNN

Vezi Comentarii (2)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

14 + 2 =