Acum citesti
Cicliştii cu căşti în urechi aud mai bine ca şoferii

Într-un studiu publicat de revista Ride On din Australia se vorbeşte despre un test făcut pe străzile oraşului Melbourne, în care s-a măsurat cât de bine aud zgomotul ambiental cicliştii care pedalează ascultând muzică în căşti în comparaţie cu şoferii care conduc cu geamurile închise şi ascultă muzică sau nu ascultă nimic. Suprinzător, s-a aflat că cicliştii aud mai mult din zgomotul ambiental decât şoferii.

Folosind o ureche artificială din silicon, redactorii au măsurat zgomotul ambiental care poate fi auzit de un ciclist ce asultă în acelaşi timp muzică în căşti, în comparaţie cu ce aude în maşină un şofer care ascultă şi el muzică sau nu ascultă nimic, dar are geamurile închise.

În urechea artificială zgomotul ambiental a fost măsurat la valoarea de 79dB folosind căşti tip „ear-bud” şi de 71dB folosind căşti „în urechi”. Într-o maşină zgomotul ambiental a fost măsurat la doar 54dB, până la urmă un lucru evident de vreme ce maşinile sunt intenţionat construite să fie izolate fonic.

Însă revista avertizează că pentru ca cicliştii să audă zgomotul ambiental, în special claxoanele de avertizare ale maşinilor, muzica din căşti trebuie să fie la un volum rezonabil. Din testele făcute, un volum „rezonabil” a rezultat că trebuie să fie în jurul valorii de 87dB.

Revista concluzionează că un ciclist care foloseşte căşti pentru a asculta muzică, la un volum rezonabil, aude mai mult decât un şofer care ascultă muzică în maşina sa sau chiar decât unul care nu asultă nimic.

Deşi studiul a generat informaţii încurajatoare nu trebuie să uităm că în trafic cicliştii trebuie să rămână alerţi şi atenţi la ce se întâmplă în jurul lor. Dacă pedalaţi şi folosiţi căşti pentru a asculta muzică, nu uitaţi că volumul trebuie să aibă o valoare rezonabilă, nu doar pentru a auzi ce se întâmplă în jurul vostru ci şi pentru a vă proteja auzul.

Vezi Comentarii (2)
  • Ar trebui tinut cont de faptul ca soferii sunt protejati de o carcasa de metal in timp ce ciclistii de o casca. Asa ca orice comparatie cu soferii e putin fortata.

  • Mie si mersul, pe jos, cu castile la urechi, mi se pare periculos, e ca si cum ti-ai anula cu buna stiinta unul dintre cele mai importante simturi care te pot feri de pericole. Nu mai vorbesc de mersul pe bicicleta, mai ales in oras, in trafic…

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

5 × 3 =