Acum citesti
Chris Horner semnează cu Lampre-Merida

Una din ultimele incertitudini ale sezonului 2014 al WorldTour s-a rezolvat azi-dimineață (deși mai degrabă ieri seară) după ce Chris Horner (stânga), învingătorul din Turul Spaniei 2013, a semnat cu italienii de la Lampre-Merida. Astfel, rutierul în vârstă de 42 de ani va avea șansa să își apere titlul cucerit în toamnă.

horner_lampre

Americanul a avut dificultăți în a-și asigura un contract pentru acest sezon, în principal din cauza vârstei înaintate, a pretențiilor sale, dar și a suspiciunilor legate de practici care implică substanțe mai puțin legale în ciclism, însă capetele s-au legat pentru el. La insistențele lui Brent Copeland, noul director sportiv al Lampre, sponsorii au venit cu suma necesară salariului cerut de Horner, zvonit că ar gravita în jurul milionului de euro, și italienii se află acum într-o ipostază deși o idee ciudată, totuși favorabilă. Este printre puținele dăți în care un străin va fi candidatul unei echipe italienești la câștigarea Turului Italiei. Alt obiectiv aflat pe agenda lui Horner este păstrarea titlului din Turul Spaniei.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

5 − 2 =