Acum citesti
Canyon Lux 2021 vine echipat cu ultimele tehnologii

Chiar dacă majoritatea curselor de XC din acest an au fost anulate sau amânate, producătorii au dezvoltat tehnologii noi iar Canyon le-a integrat pe modelul său de top Lux. Acesta oferă acum ultimele noutăți cum ar fi tijele dropper DT, transmisiile electronice SRAM Eagle AXS și suspensiile SID Ultimate SL, dar mereu la cele mai atractive prețuri de pe piață.

Platforma Canyon Lux nu e nouă pentru 2021, dar acum sunt disponibile două tipuri de cadru cu cursa de 100 mm, din două materiale, cu două comportamente diferite. Modelul de top CF SLX are o greutate de 1662 g, e orientat spre competiție și e optimizat pentru furci de 100 mm. Modelul CF are cam 200 g în plus însă folosește furci de 110 mm cu un unghi mai mic cu 0.5 grade pentru stabilitate mai bună la viteză mare și pentru un plus de versatilitate.

Sunt disponibile 7 variante de Lux din carbon, cu prețuri de încep de la 3000 Euro pentru varianta Lux CF6 de 100/110 mm cu Eagle NX, 3500 Euro pentru modelele Lux CF 7 și CF 7 WMN echipate cu XT sau 4000 Euro pentru Lux CF 8 echipat cu Eagle X01. Toate modelele Lux CF sunt dotate cu tija dropper foarte ușoară DT Swiss D232 din aluminiu, cu cursa de 60 mm.

Modelul de competiție de XC cu cursa de 100 mm începe cu Lux CF SLX 9 la 5000 Euro echipat cu Eagle XX1 mecanic, tijă DT dropper din aluminiu și roți din carbon DT Swiss XRC 1501.

Doritorii pot alege modelul Lux CF SLX 9 Team la 6000 Euro cu transmisie XTR 1×12 și angrenaj din carbon RF Next SL, suspensie Fox Factory și tija din carbon DT Swiss 232 One.

Modelul de top Lux CF SLX LTD are prețul de 7000 Euro și vine echipat cu transmisia wireless SRAM XX1 AXS Eagle, tija dropper DT din carbon, roți Reynolds 309 XC și ultimele suspensii RockShox SID Ultimate SL.

Cadrul de top CF SLX este disponibil și separat, echipat cu amortizorul Fox Float DPS Factory, la prețul de 3500 Euro, gata pentru a se transforma într-o bicicletă de competiție de XC după specificațiile clientului.

Pentru mai multe informații și comenzi, vizitați pagina producătorului.

Informații de pe bikerumor.com

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

fifteen − four =