Acum citesti
BikeXpert Racing Team – planuri pentru 2015

În ultima vreme am observat o activitate din ce în ce mai intensă din partea echipei de ciclism BikeXpert Racing Team. Pentru a ne asigura că nu este doar o întâmplare am luat legătura cu Cătălin Sprînceană, team managerul echipei, iar bănuielile ne-au fost confirmate.

BikeXpert Racing Team 2015În rândurile echipei există deja 6 membri legitimaţi la FRC: Alexandru Stancu, Marius Petrache, Daniel Crista, Ede Molnar, Irina Dumitru şi Karina Bonta la care se adaugă nu mai puţin de 35 de amatori care pedalează la din ce în ce mai multe concursuri de-a lungul sezonului competiţional.

Am mai aflat că anul acesta este important pentru echipă întrucât se are în vedere aportul la calificarea României la Jocurile Olimpice de la Rio din 2016 (XCO) prin punctarea la o serie de curse UCI. Pe plan naţional însă se are în vedere dominarea concursurilor de MTB lucru care deja se întâmplă mulţumită lui Marius Petrache care a câştigat, printre altele, Prima Evadare – cel mai popular concurs de ciclism cross country din România.

Celelalte obiective ale echipei pentru 2015 sunt convocarea în lotul Naţional pentru Turul Sibiului, Balcaniada, Europenele şi selectarea de junior şi cadeţi pentru ca ciclismul românesc să poată evolua.

Deşi sezonul 2015 nu a început de chiar atât de multă vreme BikeXpert Racing Team a participat deja la 15 concursuri unde a obţinut 38 de podiumuri care includ reuşita lui Marius Petrache la Prima Evadare cât şi locul întâi la Turul Alexandru cel Mare din Grecia. La fel şi Irina Dumitru şi-a adjudecat locul întâi la Prima Evadare la categoria feminin. Anul trecut echipa a participat la 57 concursuri în urma cărora au rezultat 179 podiumuri şi 7convocări în Lotul Naţional.

Însă BikeXpert Racing Team nu este doar despre reuşitele proprii şi obiectivele de echipă sau individuale. Echipa doreşte şi să dea înapoi comunităţii din atenţia de care beneficiază prin cele trei concursuri pe care le organizează. Rocket Bike Fest – Cernica, Maratonul Vinului – Urlaţi şi BikeXpert Alpine Challenge – Pucioasa sunt evenimentele la care şi anul acesta poţi participa în cazul în care te pasionează ciclismul şi spiritul de competiţie.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

5 + seven =