Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă…
Când spui „fatbike versus câini” nu te aştepţi la performante cine ştie ce din partea unei biciclete în raport cu agilitatea şi neliniştea unui husky. Însă atunci când un ciclist din Anchorage, Alaska, concurând pe o bicicleta fatbike distruge recordul anterior al faimoasei curse, merită să povestim despre ispravă.
Aparent John Lackey, în vârstă de 36 ani, a fost şocat când a aflat că a terminat cursa Iditarod Trail Invitational de peste 560 km în doar 1 zi, 18 ore şi 32 minute. Timpul lui nu a fost doar bun ci a fost cu peste 10 ore mai bun decât recordul anului trecut al cursei care se desfăşoară pe traseul legendarei Iditarod Sled Dog Race.
Spre deosebire de Iditarod Sled Dog Race, unde concurenţii participă cu atelaje trase de câini, Iditarod Trail Invitational se ţine pe biciclete, pe jos sau pe skiuri.
Cursa a fost rapidă însă chiar şi pentru Lackey a fost surprinzător de rapidă. Mulţumită cantităţilor mici de zăpadă şi a vântului din spate ciclistul a atins viteze şi de peste 30 kmh transformând cursa într-una relativ uşoară, lucru pe care nu l-ar putea spune concurenţii de la Iditarod Sled Dog Race. Totuşi aceştia din urmă nu ar trebui să se plângă întrucât locul întâi vine cu un premiu de 70.000 $!
Pentru cei care participă cu bicicleta nu există premiu în bani ci doar ocazia de a concura pe un traseu superb distrugând între timp recorduri cu greu obţinute de-a lungul anilor.
Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.