Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete…
Lopar, 11 Aprilie 2019
Pe ploioasa insula Rab, Cehii sunt cei care triumfă.
Poze uluitoare din Lopar împânzesc internetul, arătând cicliștii în încercarea lor de a cuceri a doua etapă din Mitas 4 Islands, pe insula Rab. “Startul de pe feribot este unic in lume! Am fost comisar internațional timp de 15 ani, dar nu am mai văzut niciodată așa ceva. Mitas 4 Islands are un număr impresionant de participanți de tot globul și are o organizare excelentă.” spune Armando Esteves, comisar UCI, cunoscut drept părintele mountain bikeului in Portugalia.
Cehii de la Team Mitas CZE au acum două victorii de etapă, prologul și etapa a doua. Iată ce au avut de spus: “Am avut o zi foarte grea azi. Condițiile au fost asemănătoare cu cele de anul trecut, poate a fost mai ușor la început pentru că nu a plouat, dar mai târziu, când a început să plouă, a fost foarte greu. Aceasta este a treia participare a mea la Mitas 4 Islands. Acum doi ani, echipa noastră a terminat pe locul doi în clasamentul general, anul trecut am câștigat, iar acum așteptăm să vedem ce se va întâmpla. Nimic nu este sigur pentru că în acest an competiția este foarte puternică, dar și norocul are un rol.”
În competiția fetelor această etapă a avut la start numai 8 din cele 9 echipe înscrise, una dintre participante suferind o ruptură de claviculă în prima etapă. Fetele de la Focus Rapiro Racing – KMC au reușit să urce pe prima treaptă a podiumului și azi, în ciuda unor probleme destul de mari într-o zonă noroioasă, unde au pierdut mai bine de 20 de minute.
La categoriile Mix, Master și Grand Master câștigătorii au fost Keindl Sport, Orbea Factory Team și Keindl Sport – Bike & Ski.
Cei mai mulți concurenți consideră etapa de pe insula Rab ca fiind cea mai interesantă. Traseul este unul rapid cu multe secțiuni variate. După startul de pe feribot, concurenții trec pe rând prin zone stâncoase, păduri și deșerturi, numai pentru a ajunge la poarta de finish plasată pe frumoasa plajă din Lopar.
Osor, 12 Aprilie 2019
Concurenții continuă să înfrunte vremea potrivnică și pe insula Cres. Doar cei mai puternici au reușit să iasă învingători în cea de-a treia etapă a Mitas 4 Islands. Vântul puternic venit dinspre nord-est a încetinit feribotul către Merag, punând și mai multă presiune atât pe organizatori cât și pe concurenți înainte de start.
Primii care au trecut linia de finish în Osor au fost Vitalo Future Cycling din Cehia. Lupta dintre cele două echipe cehe va fi foarte strânsă în ultima etapă, dar mai sunt și alte echipe care se pot lupta pentru podium.
La feminin echipa Focus Rapiro Racing – KMC formată din nemțoaica Cecile Trommer și olandeza Karen Brower, își adaugă în palmares a treia victorie.
“Cursa este destul de grea. Este provocatoare din punct de vedere tehnic, cu multe urcări abrupte și teren dificil, dar organizarea și condițiile sunt grozave, de nota 10 aș zice. Ne place să ne dăm cu bicicletele pe aceste insule, dar este și o plăcere să interacționăm cu oamenii de aici, care sunt foarte plăcuți și primitori. Ne antrenăm în cadrul unui club de 10 ani, iar de 5 ani ne ocupăm în principal de mountain bike. Acest sport crește tot mai mult și devine popular și în rândul femeilor. Noi credem că acest sport este la fel de potrivit pentru femei cât și pentru bărbați și nu există nici un impediment pentru care femeile să nu îl practice.” spun cele două.
O echipă cu rezultate la fel de bune, dar la categoria Master, este Orbea Factory Team, formată din Tomi Misser și Daniel Ruano, din Spania.
“Acestea sunt adevărate trasee de MTB și asta este ceea ce îmi place mie! Este prima dată când venim în Croația, dar suntem încântați și sperăm ca mai mulți oameni din Spania și America de Sud vor veni anul viitor la această cursă. Pot să compar acest concurs cu unele la care am participat în Statele Unite sau în Canada.” spune Tomi Misser.
Vești bune pentru fanii din Croația, a treia etapă a fost câștigată la categoria Mix de echipa Croată Keindl Sport, formată din Pavao Roset și Andreea Kirsic. Roset participă în acest an pentru a cincea oară la această cursă, iar împreună ca echipă sunt la a treia prezentă.
“Drumurile forestiere deschise au fost cea mai dificilă parte pentru noi azi. Vântul puternic a fost o problemă mare pentru că amândoi suntem ușori și preferăm urcările. Am reușit să ne păstrăm avansul obținut pe urcări și în acest fel am reușit să câștigăm. Acum urmează etapa de pe insula Losinj, care chiar dacă este mai scurtă este destul de grea.
În categoria Grand Master câștigători sunt cei din echipa germano-slovacă Keindl Sport-Bike & Ski.
La sfârșitul zilei cuncurenții au plecat de pe Cres pe Losinj unde se va desfășura ultima etapă.
Mali Losinj, 13 Aprilie 2019
Tensiunea a fost mare la linia de finish din Mali Losinj la finalul celei dea patra etape a Mitas 4 Islands. Cu numai câteva sute de metri rămase din traseu, era clar faptul că numai câteva zecimi de secundă vor decide câștigătorii etapei și numai câteva secunde, câștigătorii categoriei masculin.
Aceștia din urmă au fost Filip Adel si Jan Skarnitzl de la Team Mitas CZE 1.
“Cursa a fost într-adevăr nebună! A fost o atmosferă încordată până în ultimul moment, iar câștigătorii au fost deciși la numai câteva secunde. Am avut niște probleme tehnice pe traseu, care ne-au încetinit mult, așa că azi am terminat pe locul 6. Uitându-ne pe clasamentul final am văzut că am terminat la numai un minut în fața compatrioților de la Vitalo Future Cycling team.” a spus Filip Adel, care a fost pe acest podium și anul trecut.
Echipa lui are acum două victorii și un loc 2 la acest concurs, iar organizatorii se așteaptă ca el să aibă un rezultat bun anul viitor la Jocurile Olimpice.
“Având în vedere că această cursă este o cursă UCI S1 și aduce câștigătorilor puncte importante pentru calificarea la Jocurile Olimpice, anul viitor vom fi bucuroși să îi încurajăm pe sportivii care au înfruntat această cursă.” spune Igor Lončarić Rulj, directorul cursei.
Norocul nu a fost de partea celor de la Orbea Factory team pe insula Josinj. După ce si-au câștigat categoria timp de mai multe zile, Daniel Ruan a rupt lanțul în ultima etapă, iar partenerul lui a fost nevoit să îl împingă până la linia de sosire. În acest fel echipa ungară Speed-Way, formată din Szilard Buruczki și Zoltan Zoka-Ujhelyi, a fost prima care a trecut linia de finish, dar spaniolii au încheiat competiția pe primul loc după cele 5 zile. Cei doi au sărbătorit victoria sărind în apa înghețată a mării. Deși atât temperatura apei cât și cea de afară erau de 14 grade, sportivii uzi și-au continuat activitățile ca și cum ar fi fost o zi fierbinte de vară.
Și la categoria Mix cursa a fost interesantă. Victoria de etapă a fost a echipei slovene Tancacoaching-energijateam.com 1, formată din Mitja Tancik și Vita Movrin, pe când cei mai buni din toate aceste zile au fost croații Keindl Sport, cu Pavao Roset și Andrea Kiršić.
Dominând clar categoria, fetele de la Focus Rapiro Racing – KMC au câștigat și ultima etapă. Iar același lucru s-a întâmplat și la categoria Grand Master pentru echipa Keindl Sport-Bike & Ski.
Organizatorii sunt încântați să vadă că pe lângă concurenții dedicați, care vin la fiecare ediție, concursul reușește să atragă sportivi noi în fiecare an, chiar și din țări precum Canada sau Noua Zeelandă.
Pentru organizatori, sfârșitul acestei ediții aduce doar o scurtă pauză. După aceasta, ei se vor apuca deja de pregătirile pentru următoarea ediție, căutând trasee noi și făcând tot posibilul ca participanții să aibă o cursă reușită anul viitor.
Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.