Acum citesti
Gee Atherton câștigă etapa de Downhill de la Cairns

Cei care s-au uitat la etapa de downhill de la Cairns, Australia, au înțeles din primele momente că nu a fost vorba despre o cursă ușoară. Ploile au făcut ca terenul să fie foarte alunecos, iar noroiul a fost la el acasă. De altfel, cursa a fost întreruptă de câteva ori din cauza vremii capricioase.

dh_cairns_1 Foto: Sven Martin

Riderii nu au avut o misiune simplă, pentru mulți soldându-se cu una sau mai multe căzături serioase până la linia de finish. Eroul zilei însă a fost Gee Atherton, care a reușit o cursă excelentă. Poate nu o cursă cu cele mai spectaculoase linii, dar cu siguranță cele mai eficiente. În plus, a mai avut la final suficientă energie pentru a pedala pe porțiunea ușor înclinată, unde a mai câștigat ceva timp.

dh_cairns_2Foto: Sven Martin

A fost urmat pe podium de englezul Josh Bryceland și de americanul Neko Mullally. De menționat este și locul 7 obținut de Steve Peat, care a reușit o cursă cu adevărat spectaculoasă la cei 39 de ani ai săi.

Iar ca victoria să fie completă în familia Atherton, Rachel și-a adjudecat prima poziție a clasamentului la categoria fetelor.

Dacă nu ai văzut cursa, o poți face în rezumatul de mai jos:

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

two × 4 =