Acum citesti
Extrase din noul cod rutier care intră în vigoare din 6 februarie 2015

noul-cod-rutierȘoferii care nu respectă regulile de circulație vor avea viață grea începând cu data de 6 februarie, căci amenzile se dublează/triplează, iar în unele cazuri pot ajunge chiar și la peste 9.000 de lei. Aceste măsuri sunt extrem de binevenite deoarece vor mai face ordine printre cei indisciplinați. Cum și bicicliștii sunt șoferi, ar fi bine să se informeze pentru a nu ajunge în situații stânjenitoare: în cazul neplății amenzilor, permisul se suspendă, o altă veste cât se poate de bună.

Astăzi vă vom prezenta câteva extrase care fac referire direct la bicicliști, pe care vi le prezentăm în rândurile ce urmează:

Amendă cuprinsă între 595 și 780 lei dacă nu respecți normele privind circulația bicicletelor (bicicleta – vehiculul prevazut cu doua roti, propulsat exclusiv prin forta musculara, cu ajutorul pedalelor sau manivelelor; pista pentru biciclete – subdiviziunea partii carosabile, a trotuarului ori a acostamentului sau pista separata de drum, special amenajata, semnalizata si marcata corespunzator, destinata numai circulatiei bicicletelor si mopedelor;)

Articolul 12
(1) Pentru a circula pe drumurile publice, vehiculele, cu exceptia celor trase sau impinse cu mana si a bicicletelor, trebuie sa fie inmatriculate ori inregistrate, dupa caz, si sa poarte placute cu numarul de inmatriculare sau de inregistrare, cu forme, dimensiuni si continut prevazute de standardele in vigoare.

Articolul 41

(3) Daca un drum este prevazut cu o pista speciala destinata circulatiei bicicletelor, acestea vor fi conduse numai pe pista respectiva.

Pe de altă parte…
Articolul 53

Autoritatile publice locale, cu autorizatia administratorului drumului public si cu avizul politiei rutiere sau la solicitarea acesteia, sunt obligate sa ia masuri pentru realizarea de amenajari rutiere destinate circulatiei pietonilor, biciclistilor, vehiculelor cu tractiune animala si calmarii traficului, semnalizate corespunzator, in apropierea unitatilor de invatamant, pietelor, targurilor, spitalelor, precum si in zonele cu risc sporit de accidente.

Articolul 63
Motocicletele fara atas, mopedele si bicicletele pot fi oprite sau stationate si cate doua, una langa alta.

Articolul 70
(2) Pentru a conduce o bicicleta pe drumurile publice, conducatorul acesteia trebuie sa aiba varsta de cel putin 14 ani.
(3) Bicicletele si mopedele care circula pe drumurile publice trebuie sa fie echipate cu mijloace de iluminare si dispozitive reflectorizant-fluorescente. Este interzisa circulatia acestora pe timp de noapte fara aceste mijloace si dispozitive in stare de functionare.

Articolul 74

(1) Pe autostrazi este interzisa circulatia pietonilor, a autovehiculelor cu gabarite sau mase depasite, fara autorizatie speciala de transport eliberata de administratorul drumului public, conform reglementarilor in vigoare, a vehiculelor cu tractiune animala, a animalelor, a vehiculelor trase sau impinse cu mana, a bicicletelor si mopedelor, a tractoarelor si masinilor autopropulsate pentru lucrari agricole, precum si a vehiculelor care, prin constructie sau din alte cauze, nu pot depasi viteza de 50 km/h.

Sunteți de acord cu creșterea amenzilor pentru șoferi dar și pentru bicicliști?
Vezi Comentarii (20)
  • nu am nici o treaba cu ele, doar legea care interzice circulatia pe bicicleta pana la 14 ani mi se pare aberanta. partial o inteleg, sa zicem, infrastructura proasta poate i`a determinat sa ia aceasta decizie, dar nu este o solutie.

  • Din cate inteleg, e interzis sub 14 ani doar pe drumurile publice. Deci pe trotuar sau pista de biciclete este admis, cum de fapt e si normal sa nu caute nimic un copil de 10 ani pe un drum cu 4 benzi sau mai mare.

  • Codul rutier interzice circulatia persoanelor sub 14 ani pe bicicleta pe drumurile publice. In ideea ca sunt mai putin responsabili copii mai mici decat cei mari. Sau poate nu au invatat asa de bine regulile. Nu e aberant, e pentru binele lor.

    Mai idioata mi se pare partea cu claxonul. Ca trebuie sa ai unul de tip clopotel. Interzis sa ai similar auto. La ce ai putea folosi clopotelul? Sa te auda melteanul cu manele in masina? Haha. Sa dai pietonii la o parte – dar nu ai voie pe trotuar. La ce foloseste deci?

    Si inca una: nu ai voie cu bicicleta daca drumul public este acoperit de gheata sau zapada. Nu conteaza daca ai crampoane metalice sau senile la bicla – e interzis punct.

    Ah, da… si amenzile pot fi cat de mari. Daca nenea politistul si cu tanti primaria nu fac un efort sa le si dea celor care merita – orasul tot haos ramane.

  • sant de acord cu aceasta legislatie, nu sant de acord cu inscrisul bicicletei, nu ma vad pe mine sa pun placute de inmatriculare pe bicla 1. arata ca draq( total inestetic=ca la tara), 2. cu birocratia din romania, nu stau nici d’al draq cu orele la vre-o coada pe la primarie, asa cum se practica pe la noi, sa imi inscriu bicla, consider ca e suficient sa port actul de identitate la mine, totusi cred ca aceste noi legi sunt menite sa ii descurajeze pe cei ce nu respecta legile, dar si pe cei ce detin biciclete, ca tot am devenit prea multi in viziunea lor, si ii „deranjam”, ganditi-va la un lucru cei ce au propus legea asta nu sunt biciclisti, PUNCT.

  • Salut.
    Nu am citit încă toate modificările, dar din acest extras nu reiese:
    – remorca pentru biciclete (transport copii sau bagaje) trebuie să fie înregistrată/înmatriculată?
    – renumita vestă reflectorizantă a rămas sau e suficient ca bicicleta să fie fluorescentă/reflecorizantă?

  • cristi 5 February 2015 at 11:38 am –
    …nu sant de acord cu inscrisul bicicletei,
    Nici nu trebuie!

    Articolul 12
    (1) Pentru a circula pe drumurile publice, vehiculele, cu exceptia celor trase sau impinse cu mana si a bicicletelor, trebuie sa fie inmatriculate ori inregistrate,
    Cu puțină atenție, pricepem.

  • Mulțumesc pentru clarificări, însă pentru mine în continuare nu este clar, remorca pentru bicicletă ce este: vehicul tras sau înpins cu mâna sau este bicicletă?

  • Dacă o tragi/impingi cu mâna este vehicul. Dacă e agățată de biclă, e accesoriu. Mă rog, asta cu vehiculele trase sau împinse, e inspirată din viața de zi cu zi din Asia, unde cașcaravetele cu gogoși, pepeni sau șobolani pane sunt foarte răspândite.

  • Nu sunt de acord cu modificarile facute, deoarece sunt sate unde exista un singur drum principal iar asta ar insemna ca cei care nu au inplinit 14 ani nu au voie sa se plimbe cu bicicleta.La mine la tara nu exista trotuar si din cauza asta s-au dat avertismente „micilor biciclisti” pe acest lucru.
    E o lege ridicol de proasta.

  • Nu este nimic adevarat! De azi nu intra in vigoare niciun cod rutier nou, ci doar se introduce obligativitatea ca pentru copiii mici sa existe scaune speciale. Asta e tot …nimic mai mult. Deci stirea e cat se poate de falsa.

  • articolul este un mare fals, un hoax care circula pe Internet si din pacate a fost preluat fara discernamant de tot felul de site-uri si publicatii online…. modificari recente au fost intr-adevar cu privire la transportul copiilor in autovehicule si alte cateva subiecte mai putin importante, nimic insa cu privire la regulile care trebuie cunoscute si respectate de biciclisti. Toate acele texte citate in articol sunt nemodificate, nu e nimic nou. Noutate este majorarea amenzilor, dar ea s-a produs in mod automat de la 1 ianuarie, ca urmare a cresterii salariului minim brut pe economie, de care este legat automat cuantumul concret al amenzilor aplicate pe baza legislatiei rutiere ( ca sunt exprimate de legislatia rutiera in pucte-amenda, care la randul lor sunt definite ca fiind cate 10% din salariul minim brut pe economie modificat de 1 -2 ori pe an de Guvern… el a crescut de la 1 ianuarie de la 900 la 975 lei si va creste de la 1 iulie la 1050 lei, astfel ca si toate amenzile rutiere inclusiv cele pentru biciclisti se majoreaza automat, fara a exista insa vreo modificare a „Codului rutier” – cod care dealtfel nici nu exita, este doar o denumire populara duetului format din OUG 195 / 2002 privind circulatie pe drumurile publice si Regulamentul de aplicare a acesteia aprobat prin HG 1391 / 2006. Trist este ca si diversi cititor posteaza informatii false si isi dau cu pararea desi evident nu au habar de legislatie rutiera. av.Radu Mititean – presedinte – Federatia Biciclistilor din Romania

  • Nici eu nu vad absolut nimic nou din ce evidentiati in articol. In afara de sumele pentru amenzi.

    Voi cum mama naibii circulati fara sa cunoasteti legislatia?

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

13 − 3 =