Acum citesti
ExpoBike 2014: impresii și fotografii

Prima zi de Expobike a fost una mai puțin agitată decât în trecut, cel puțin în comparație cu ediția anterioară. Așa cum ne-am obișnuit deja, se desfășoară în două hale separate, unde vei putea admira biciclete diverse, de la entry- la top-level, componente și numeroase accesorii, dar numărul de participanți este de asemenea mai mic dacă tot am adus în discuție comparațiile. Unele nume improtante lipsesc, în schimb sunt prezente altele care nu au avut până acum ocazia să fie expuse publicului. Dar trăgând linie, numărul celor prezenți este mai mic decât în anii anteriori.

Părerile expozanților despre eveniment au fost împărțite, unii menționând că sunt interesați mai degrabă de vizitele celor din industrie, iar alții subliind faptul că și-ar fi dorit să vadă mai mulți vizitatori. Toată lumea speră totuși ca zilele de sâmbătă și duminică să-i scoată din casă pe pasionați și pe potențialii clienți, pentru a admira produsele expuse.

Există o zonă de test, unde vei putea încerca diverse biciclete, o zonă unde poți mânca preparate la grătar, care apropo, sunt cauza unui fum foarte dens de care te vei lovi negreșit, dar și secțiunea de motociclete și ATV-uri care abundă în echipamente.

În ceea ce privește vânzarea produselor, unii expozanți sunt dispuși să le ofere spre comercializare, așadar ai șanse să pleci și cu o bicicletă acasă dacă vii cu bugetul potrivit.

 

Vezi Comentarii (3)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

8 + nine =