Acum citesti
Eurobike și-a deschis porțile

Astăzi s-a încheiat prima zi de Eurobike, ziua dedicată testării bicicletelor și a componentelor. Jurnaliști și dealeri, din întreaga lume, au putut lua astfel contact cu cele mai noi produse din industrie, dar cel mai important este faptul că le poți încerca atât cât dorești pe traseele de test puse la dispoziție de organizatori. Din păcate, acesta este deja al 2lea an când Demo Day are loc chiar lângă expoziție, iar asta înseamnă trasee mai scurte, mai plate și deloc tehnice. Un mare neajuns, având în vedere că multe dintre biciclete sunt pentru munte și se simt bine pe trasee sălbatice, nu pe drumuri forestiere.

Cum bicicletele cu roți de 27.5 sau 29 de inch nu mai reprezintă o noutate, toate pipele modelelor de All-Mountain sunt deja scurte, iar multe dintre transmisii conțin deja 11 pinioane, a trebuit să căutăm noutățile. Cele două mari „descoperiri” ale anului sunt roata 27+ și 29+. Prima, este de fapt un 29er cu anvelope foarte late (3.0), iar a doua, un 30.5er cu anvelope și jante la fel de late. Despre cum s-au comportat, rămâne să vă povestesc în articole separate, săptămâna viitoare, la întoarcere. Un singur lucru îți pot spune însă: am rămas surprins, însă nu atât de plăcut pe cât te-ai fi așteptat.

Altfel, Demo Day-ul nu a fost atât de bogat în expozanți precum în anii anteriori, nici în biciclete puse la dispoziția vizitatorilor. Bicicletele electrice sunt acum de găsit la orice colț, fie că-s biciclete de munte, cursiere, pliabile, tandemuri sau triciclete. Voci din industrie spun că acesta ar fi viitorul, iar mulți dintre producătorii prezenți au afirmat că în scurt timp, ne putem aștepta la acumulatori mai mici și la motoare mai compacte. Asta se traduce prin greutăți mai mici, ceea ce înseamnă că vom putea uita de bicicleta electrică de 20 kg.

Dar până ce voi intra în detalii, te las cu o galerie foto, în care am surprins diverse biciclete, piese și ciudățenii, prezentate astăzi. De mâine, expoziția se va muta oficial în cele 14 hangare, iar de acolo începe cu adevărat distracția. Picioarele-mi sunt gata pentru zecile de kilometri pe care-i voi avea de parcurs în următoarele două zile.

Dragoș Mitroi
Friedrichshafen, Germania

DSCF9051
Bicicleta Jolandei Neff…
DSCF9052
…în versiunea prototip.
DSCF9055
Hey cuțu, cuțu! Nu-mi dai mie GoPro-ul de pe spinare? Ah, e de plastic, nu aude…
DSCF9059
Cică aceste roți vor lua locul full-suspension-urilor. Pentru cine are urechi să audă așa ceva, desigur.
DSCF9064
Birdy. Pliabilă cu o furcă ce îmbină design-ul clasic cu cel al furcilor Lauf.
DSCF9068
Și pentru că tot am pomenit de Lauf, acesta este, în noua versiune: mai groasă, mai rezistentă și aparent, la fel de ușoară.
DSCF9075
Pronghorn: design nebun al cadrui, cu amortizorul amplasat deasupra top-tube-ului. Mi s-a spus că mai eficient de atât nu se poate. Din păcate, n-am probat.
DSCF9085
Nu înțeleg de acastă soluție (pipă+ghidon într-o singură piesă) îmi inspiră multă teamă.
DSCF9087
Ciclocros, army-style.
DSCF9089
Dragoste la prima vedere. Noul Zaskar arată extraordinar de frumos.
DSCF9090
Pentru cei care n-au încredere în furcile Lefty, acesta este locul în care pot testa rigiditatea furcii.
DSCF9091
Hm?!
DSCF9098
Și din nou: hm?!
DSCF9102
Pedale CrankBrothers, în clasica și delicioasa prezentare. Nu le confundați cu bomboanele!
DSCF9103
Cursieră. Sub 5 kg.
DSCF9110
Roți BikeAhead BiTurbo. Dacă nu ai ce face cu aproximativ 3.500 de euro, ți le recomand din toată inima.
DSCF9113
Din carbon, superbe, cum ziceam și mai sus.
DSCF9128
Culori din ce în ce mai atractive pentru căști. În sfârșit, mai puțin negru și mai puțin alb. Treburile deveneau deja plictisitoare.
DSCF9129
HaiBike a luat-o razna de-a binelea cu e-bike-urile. Există una, pentru orice.
DSCF9187
Singura porțiune unde lumea se putea distra.
DSCF9227
Cam atât de lată este anvelopa unei biciclete 27+.
DSCF9238
Iar cu înălțimea acesteia ajungi de la 29 de inch, la aproximativ 30.5 inch.

DSCF9260

 

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

2 × 3 =