Acum citesti
E-bike ce poate funcționa ca smart trainer, de la Falco

Falco-edrive-ebike-trainer-2Cum smart trainer-ele sunt la mare modă odată cu lansarea aplicației Zwift, Falco a venit în cadrul expoziției Consumer Electronics Show cu o idee cel puțin interesantă: un virtual trainer smart dar care este în același timp o bicicletă electrică funcțională. Avantajul ar fi că, spre deosebire de un smart trainer de aproape 1000 de euro care în marea parte a anului va sta să se va umple de praf într-o debara, această bicicletă va putea fi folosită tot anul.

Falco-edrive-ebike-trainer-1Este dispobinil atât doar kit-ul eDrive eBike cât și bicicleta completă eCiti. Ambele includ un stand pentru antrenament, dar unul simplu, care nu are nicio unitate de rezistență, pentru că aceasta este oferită de motorul electric din roată. Sistemul este compatibil ANT+ și Bluetooth. Odată bicicleta montată pe standul simplu se pot folosi aplicații gen Zwift, motorul electric schimbând automat rezistența pentru a oferi condițiile din lumea virtuală. Falco spun că motorul va și vibra în modul trainer, pentru a oferi o experiență cât mai realistă. De asemenea se pare că motorul are și capacitatea de a regenera energia pe coborâri și la frânare și de a reîncărca acumulatorul din mers.

Scoasă de pe trainer, bicicleta devine un eBike clasic cu viteză asistată de până la 25 km/h sau după cum sunt reglementările locale. Platforma este una de cursieră cu roți 700c, ghidon dropbar și frâne pe disc mecanice. eCiti este disponibilă doar cu cadru M sau L și se poate precomanda la prețul de 1995 USD sub forma de kit complet, cu livrarea estimată pe 30 iunie 2017. După 31 ianuarie prețul va crește la 2595 USD. Kit-ul eDrive care include roata cu motorul inclus, kit-ul acumulatorului și standul de trainer se poate comanda la prețul de 1149 USD și se va scumpi la 1649 USD. Kit-ul este însă disponibil cu mai multe mărimi de roți: 20, 24, 26, 650b și 700c, dar doar cu butuci de 135 mm. Se poate adăuga la o bicicletă normală la care va adăuga aproximativ 8.4 kg.

Mai multe informații puteți găsi pe pagina producătorului.

Informații și imagini preluate de pe bikerumor.com

 

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

one × four =