Acum citesti
Drop’n’Roll Downhill Challenge 2011


Continuând tradiția începută acum 7 ani, Asociația Sportivă DaPont vă invită în stațiunea Parâng, în perioada 11 – 14 august la o nouă ediție a Drop’n’Roll Downhill Challenge. DnR este evenimentul care a ținut în viață scena de downhill din România într-o perioadă în care acest sport intrase într-un nefericit con de umbră. Conceput în ideea “by the riders for the riders”event-ul a evoluat în acești ani sub toate aspectele ajungând o adevărată sărbătoare a mountainbikeingului românesc.


Anul acesta v-am pregătit o ediție plină de conținut. Evenimentul se va desfășura pe perioada a 4 zile. Primele două zile sunt rezervate acomodării și antrenamentelor oficiale, a treia zi este ziua de concurs, iar ultima zi este rezervată photoshooting-ului sau chilling-ului de orice fel. Traseul de concurs este in linii mari același de anii trecuți și cuprinde celebrele Rollercoaster, Road Gap, Wonder Forest, Tree Jump și fioroasa Șerparie. Totuși fiți pregătiți pentru că nu vor lipsi micile surprize.


Tabăra de bază va fi Hotel Rusu, iar centrul neuronal al eventului va fi cabana Mellodge. Taxa de înscriere va asigura, ca de obicei, acces gratis la transport pe cablu în toate cele patru zile ale evenimentului, și este în valoare de 200 lei. Cei care se vor înscrie în avans pe site-ul oficial al competiției, www.dropnroll.ro, vor beneficia de o reducere a taxei, plătind doar 150 lei. Fondul de premiere va fi 4000 euro, vor fi premiați primii 6 concurenți și va exista o singură categorie bazată pe ideea “open for all” . Concurenții vor beneficia de o reducere de 20% pentru cazarea la Hotel Rusu. În afara hotelului cazarea se mai poate face la pensiunile din zonă sau la cort în locurile special amenajate. Pentru publicul spectator vor exista puncte de comercializare food&drinks atât la Start și Finish cât si în zona Road Gap. Deasemena în zona Finish atmosfera va fii întreținută pe toată durata concursului de către djei si MC.


Complementar concursului de MTB, vă invităm să participați la “Hotel Rusu Music Festival”, realizat împreună cu principalul partener al DnR. Acesta se va desfășura pe parcursul a doua zile, respectiv pe 12 și 13 august pe platoul din incinta hotelului Rusu. Prima zi va fi dedicată unui Rider’s Cocktail Party în cadrul căruia va avea loc și ședința tehnică a concursului, iar a doua zi va fi Big Boom Night cu concerte live si dj-sets. Pe scena festivalului vor urca trupe și dj’s din Cluj, Oradea, București și Budapesta. Prețul biletului de acces la festival va fi 10 lei și oferă posibilitatea de a participa la tombola specială Drop’n’Roll.


Pentru amatorii de fotografie se organizează Drop’n’Roll Photo Contest, concurs de fotografie cu premii de 150 euro. Pentru mai multe detalii despre acest concurs urmăriți pagina de facebook a evenimentului http://www.facebook.com/dr​opnroll!


Canalele media oficiale ale evenimentului sunt www.dropnroll.ro, www.updowncup.ro și pagina de facebook a concursului www.facebook.com/dropnroll.


Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

4 × 5 =