Acum citesti
Cotic Flare 2020 este un MTB britanic din oțel și aluminiu, cu roți de 27.5 și cursă de 135 mm

Dezvoltată inițial ca o versiune de trail a modelului de enduro full-suspension Rocket fabricat în UK, modelul Cotic Flare a primit pentru acest an cursă de 135 mm. Flare este modelul Cortic cu roți de 27.5 și cursă ceva mai mică, dar folosește suspensia proprie DropLink, împerechind un triunghi față din oțel premium cu o basculă spate din aluminiu, pentru a fi o bicicletă de trail cu performanțe pe orice teren. Acum, datorită cursei ceva mai lungi oferită de amortizorul Cane Creek DB Air IL, este mai performantă ca niciodată.

Cotic au îmbunătățit modelul FlareMAX la finalul anului trecut iar acel model este foarte ușor de confundat cu acesta. Modelul Flare original cu roți de 27.5 și cursă ceva mai lungă a fost destinat mereu să fie o bicicletă distractivă de trail, un model micșorat al versiunii de enduro Rocket, în timp ce modelul MAX a primit roți de 29 dar a pierdut 10 mm din suspensie pentru a face loc roților mai mari, sau chiar a celor de 27.5+. Folosind cursa mai lungă de pe modelul FlareMAX obținută cu amortizorul mai lung Cane Creek, modelul cu roți de 27.5 a fost și el îmbunătățit.

Cotic spue că triunghiul față din oțel Reynolds 853 oferă bicicletei duritate, durabilitate și un comportament prietenos, ce amplifică senzațiile, în timp ce spatele și brațele suspensiei din aluminiu oferă rigiditate pentru o acționare fină a suspensiei și manevrabilitate de încredere. Marea noutate la Flare e adusă de amortizorul cu cursă de 50 mm Cane Creek DB Air IL, reglat special pentru Cotic, acesta oferind acum cursa de 135 mm, împerecheată cu o furcă cu cursa de 140 mm. Sunt încă disponibile și modele cu cursa de 125 mm.

În timp ce modelul MAX folosește doar roți Plus, modelul Flare standard e proiectat pentru anvelope de 27.5×2.6, cu spațiu suficient în cadru pentru noroi.

Modelele full-suspension Cotic sunt oferite cu marca ”fabricat în UK”, triunghiul față din oțel Reynolds 853 fiind sudat în Scoția iar alte mici componente fiind prelucrate în Lincolnshire. Componentele din aluminiu ale suspensiei sunt însă fabricate în Taiwan și sunt doar asamblate în UK la Cotic Peak District HQ.

Noul Flare cu cursa mărită la 135 mm e disponibil sub formă de cadru cu amortizor Cane Creek la prețul de 1999 Lire, cu livrare gratuită în UK, Europa, SUA și Canada.

Bicicletele complete încep de la prețul de 3299 Lire pentru versiunea Silver cu transmisie SLX 1×12 și ajunge la 6599 Lire pentru versiunea Platinum echipată cu angrenaj eeWings ti, transmisie X01 Eagle, roți din carbon Hunt, frâne Hope și ghidon din carbon Burgtec. Între acestea există alte echipări cu componente XT și GX Eagle.

Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului.

Informații de pe bikerumor.com

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

2 × four =