Acum citesti
Commencal TEMPO: una nouă, pentru poteci

Pe numele său adevărat, T.E.M.P.O. – dificil de scris așa de fiecare dată, este un full-suspension nou de la Commencal, unul cu care vor juca în cu totul altă ligă ca până-n prezent. O bicicletă pe care o așteptau mulți și sincer, uitându-mă așa cât de bine arată în culoarea aceea albastră, parcă așteptarea chiar a meritat. Poate că cei de la Commencal au ajuns un pic cam târziu în acest segment, dar măcar au făcut-o cu o bicicletă care, deși nu știu cum merge pe munte, cu siguranță arată bine.

Configurația suspensiilor ar putea să pară un pic ciudată pentru unii dintre voi și sincer, chiar și pentru mine, însă Commencal a considerat că ne putem mulțumi cu 125mm pentru cadru și 140mm pentru furcă. Suspensia cadrului este suficient de mică încât să te ajute să urci eficient și suficient de mare, astfel încât să nu ai lipsuri la vale. Dar desigur, nimeni nu poate să știe acest lucru până nu încearcă bicicleta.

Greutatea cadrului este de 3.125 grame, atenție, fără amortizor, așadar nu se numără neapărat printre cele mai mici. Însă, trebuie luat în calcul că acest cadru este din aluminiu și că este un… Commencal. Nu știu câți dintre voi ați văzut vreodată un Commencal ușor. Probabil niciodată, pentru că nu există așa ceva.

Suspensia este de tip VPP, cu două link-uri care leagă cele două parți ale cadrului și amortizorul. Iar acesta din urmă este prin de un link și de partea inferioară a top-tube-ului. Suspensia este nouă și ar urma să fie implementată și pe restul de biciclete din gamă. Şuruburile care țin toată construcția împreună sunt concepute astfel încât să nu se slăbească în timp, iar ca detalii ale cadrului, acesta va fi dotat cu două prinderi pentru bidoanele de lichide plus cabluri trase prin interior (și care intră în interior prin setul de cuvete).

Altfel, nimic de adăugat aici, poate doar faptul că acest cadru pare finisat perfect.

Geometrie este modernă, head angle la 65.5 grade, seat angle la 76.6 grade și chainstay de 435mm (pentru S și M) sau 440mm (pentru L și XL). Reach-ul în dimensiunea M este de 450mm. Partea bună este că prețul de pornire nu este atât de mare pe cât te-ai fi așteptat: 3.250 de euro pentru versiunea de bază. Astfel, modelul de top este oferit pentru 6.200 de euro, iar cel cu suspensii Oehnlins – pentru 4.900 de euro. Cadrul poate fi achiziționat separat, fără amortizor, pentru 1.800 de euro.

via Commencal

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

5 × 1 =