Acum citesti
Comandă pentru blocarea suspensiei și pentru tija de șa, de la BMC

Invenția celor de la BMC, care a trecut aproape nevăzută, îmi amintește de prima cursă de enduro la care am participat și în cadrul căreia nu știam ce să fac mai întâi: să schimb foaia, pinioanele, să ridic șaua sau să trec suspensiile de pe rigid pe deschis? Aveam 5 manete de acționat și totul s-a transformat în ultima etapă într-un fiasco: am plecat în etapă cu furca coborâtă la 120mm (de la 160mm), amortizorul spate blocat și tija de șa jos.

În fine, cei de la BMC s-au gândit la toate aceste lucruri, iar viața la enduro s-a mai simplificat din acest punct de vedere: ai doar o foaie, deci nu mai ai un shifter în plus, ai o comandă care poate bloca ambele suspensii în același timp și mai nou, ai o comandă care atunci când blochează cursa cadrului ridică tija de șa, grație inginerilor de la BMC. Pe de altă parte, când setezi suspensia pe deschis, tija de șa coboară automat. O dublă comandă acționabilă dintr-o singură manetă montată pe ghidon.

Sistemul a putut fi implementat prin instalarea amortizorului cu capul în jos, fiind astfel facil de prins cu un cablu de comandă. Cablul trece un pic prin downtube, pe deasupra BB-ul, apoi se conectează cu cablul de la tija de șa în seat tube. Mai mult decât atât, greutatea tijei este chiar mai mică decât în cazul celor de la RockShox sau Fox. Tija de șa are 3 poziții distincte presetate și cursa acesteia diferă în funcție de dimensiunea cadrului (80mm pentru S și 120mm pentru L și XL).

Sistemul nu poate fi achiziționat momentan decât împreună cu bicicletele din seria SpeedFox, full-uri cu o cursă de 130/120mm.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

6 + four =