Acum citesti
Colnago se reinventează odată cu prima sa cursieră aero, V1-R

Globalizarea a cam dezmorțit spiritul italian al constructorilor de biciclete, pe care îi vedem că fac o trecere tot mai notabilă de la ușor arogantul, dar foarte apreciatul conservatorism, la ceva mai eficient și mai progresist. Cazul de față spune povestea celor de la Colnago care recent au lansat prima lor cursieră aero, în colaborare cu cei de la Ferrari, unde au adus câteva noutăți care continuă tradiția lor inovativă.

colnago_1

O să începem cu o dezamăgire directă pentru fanii Colnago-urilor autentice citând compania producătoare, ce declară că V1-R este fabricată integral în Taiwan. Pe de altă parte, vestea nici nu miră, căci oricum marea majoritate a producției firmei își consuma acțiunea acolo deja, dar se pare că acesta este un nou cui bătut în sicriul tradiționalilor meșteri italieni. Dar pragmaticii vor găsi destulă consolare în decizia de față, căci aceasta se traduce și într-un preț mai mic, chiar dacă suma de 4.750$ pentru un set de cadru poate fi privită din mai multe aspecte.

Din punct de vedere tehnic însă, Colnago nu se dezminte. Locul de producție s-o fi schimbat, dar spiritul inovativ și obsesia pentru componente de înaltă performanță rămân nealterate, căci V1-R nu doar că excelează în privința aerodinamicii, ci și a greutății, căci setul de cadru atinge 835 de grame. Realizarea a fost posibilă și datorită colaborării cu Ferrari, care le-au furnizat un carbon de cea mai înaltă calitate și tehnologia aferentă (setul de cadru fiind cel mai ușor fabricat vreodată de Colnago), dar care le-au pus la dispoziție și tunelul aerodinamic.

colnago_

Noutățile nu se opresc aici. Furca poate acomoda anvelope late de până la 28mm și, pentru cei care vor dori frâne pe disc, există și o astfel de versiune a furcii, cu un sistem thru-axle brevetat de Manitou, ceva mai diferit decât ce există momentan pe piață. De asemenea, brațele furcii au fost proiectate în așa fel încât să poată flexa și mișca independent una față de cealaltă, ceea ce se traduce într-o manevrabilitate mai bună. Tot legată de furcă este și frâna de față, de tipul Direct Mount, despre care se spune că oferă o putere mai mare atunci când e acționată, pe când cealaltă frână, cea de spate, se ascunde cu dibăcie sub chain stay, în ton cu cerințele aerodinamice.

Colnago nu s-a putut abține și și-a făcut cunoscută apetența spre standarde, inventând unul nou în materie de axuri pedaliere. Vă facem cunoștință cu Threadfit 82.5, compatibil însă cu Pressfit 86.5, ale cărui beneficii se spune că ar fi prelungirea duratei de exploatare a cadrului și eliminarea scârțâitului. Urechile de spate ale cadrului sunt realizate din carbon, iar urechea de schimbător este și aceasta fabricată din respectivul nemetal, fiind mai robustă, conform producătorului. Cât privește compatibilitatea, V1-R suportă atât seturile electronice, cât și pe cele mecanice, iar versiunea cu frâne pe disc e așteptată să apară în circa o lună de zile. Și, fiind un cadru aprobat de UCI, s-ar putea să îl vedem în acțiune curând.

Sursa: Colnago

Vezi Comentariu (1)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

seventeen − 7 =