Acum citesti
Eduard Grosu, la un pas de succes în Turul Sloveniei

Parcursul solid al celui mai în formă rutier român al momentului, Eduard Grosu (Vini Fantini-Nippo-De Rosa), a luat o direcție care l-a propulsat în atenția ciclismului de elită după rezultatul obținut azi în Turul Sloveniei. Sportivul din Zărnești a încheiat pe locul secund ultima etapă a competiției, fiind învins de către mult mai titratul sprinter italian Elia Viviani (Cannondale Pro Cycling) și devansându-l pe australianul Michael Matthews (Orica-GreenEdge), purtător de tricou roz în Turul italiei 2014.

grosu1

„Per total, a fost o cursă grea, cu etape montane și l-am avut pe Grega Bole în echipă, care fiind sloven a beneficiat de ajutorul întregii echipe în primele etape”, declară Grosu după etapa de azi. „Azi, însă, m-a răsplătit, alături de întreaga echipă, și m-au ajutat toți deoarece sunt cel mai în formă sprinter al formației și finalul mi se potrivea, chiar dacă sunt într-o ușoară cădere de formă. Regret că nu am câștigat, dar chiar și a pierde cu Viviani la foto-finish e o mare victorie, cu atât mai mult cu cât l-am învins pe Matthews”, completează acesta.

Articolul complet poate fi citit pe VeloCafe.ro

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

nine + five =