Acum citesti
Cervelo S5 Aero 2012


Modelul S5 de la Cervelo reprezintă vârful de gamă al producătorului dar și concurentul direct al modelelor Scott Fo1l sau Specialized Venge, prezentate în articolele anterioare. Cel mai probabil își va face debutul în Turul Franței pentru care promite mult iar pentru a susține aceată afirmație, CEO-ul Cervelo, Phil White, declară că au creat cea mai rapidă bicicletă de șosea ce poate fi achiziționată în clipa de față.

Toate formele acestei biciclete exprimă și respiră aerodinamicitate. Dacă te uiți la fotografia în care noua cursieră este surprinsă din față, vei observa că tuburile cadrului sunt sensibil mai groase decât roata! De asemenea, Bottom bracket-ul ascunde foarte bine cablurile pentru ca acestea să nu întâmpine rezistență la aer și să nu consituie astfel un impediment în desfășurarea de forțe.



Dacă mai arunci un ochi asupra țevii inferioare a cadrului sau asupra tijei de șa, vei înțelege cât de departe au dus cei de la Cervelo ideea de aerodinamică pentru modelul S5. Prețul pornește de la aproximativ 2.600 de euro (cadru, furcă, cuvete) și se oprește undeva la 6.200 de euro pentru modelul echipat cu Shimano Dura-Ace Di2.


via Cervelo


Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

3 + one =