Acum citesti
Cel mai mare festival dedicat pasionaților de două roți

Ajuns la a treia ediţie, evenimentul „Iubim 2 Roţi”, organizat de Asociaţia Moto Free Riders, se va desfăşura anul acesta pe parcursul a trei zile, în perioada 22-24 mai, în complexul Romexpo. Pentru participanţii la festival, organizatorii au pregătit două seri de concerte, seri în care şase trupe vor încinge atmosfera. Astfel, vineri, 22 mai, vor cânta, începând cu ora 18:00, Basska, Coma şi Viţa de Vie, iar sâmbătă, 23 mai, vor urca pe scenă, tot de la ora 18:00, Blade Strings, Şuie Paparude şi Xandria, trupă care vine în România special pentru „Iubim 2 Roţi”.
De asemenea, concertele vor fi urmate de after-party, după orele 23:00, cu Aproape Unplugged (vineri) şi CALEnDAR (sâmbătă).

I2R-2015_general1

Nu vor lipsi nici demonstraţiile şi concursurile din ediţiile anterioare. Participanţii vor putea participa la Drive Test cu diverse mărci moto, se vor delecta cu trial moto/biciclete, școală de pilotaj, Custom Bike Show, demonstrații moto-velo şi vor putea lua parte la multe concursuri cu superpremii. Pentru cei care îşi aduc şi copiii la festival va exista un loc de joacă special amenajat şi supravegheat, iar cei mici vor putea participa la diverse activități și concursuri. Participanţii veniţi din alte oraşe sau din străinătate vor beneficia şi de un spaţiu de campare dotat cu toate utilităţile.

Cei ce își achiziționează tricoul oficial Iubim 2 Roți vor primi GRATUIT biletul de tombolă, intrând astfel în extragerea ce va avea loc sâmbătă seară, și pot câștiga trei superpremii: o motocicletă Yamaha MT-07 ABS, un scuter Yamaha JOG R și o bicicletă Corratec Super Bow Race 29’’.

De asemenea, vor fi prezenți numeroși expozanți. De la producători, importatori și distribuitori moto/velo (piese, accesorii, echipamente), service-uri moto, școli moto, până la comercianții de tricouri, haine din piele și accesorii.

Sâmbătă, 23 mai, va avea loc deja cunoscuta paradă „Iubim 2 Roti”, care se va desfăşura după programul următor:

Biciclete:
Intâlnire: ora 08:00 la Parcul Izvor – plecare la ora 09:30
Traseu: V. Parvan – Berzei – Buzesti – P-ta Victoriei – Bd. Ion Mihalache – Bd. A. Averescu – Bd. Marasti – Bd. Expozitiei – Parcarea „C” Romexpo.

Biletele pentru festivalul “iubim 2 roți” pot fi achiziționate online, prin intermediul site-ului www.myticket.ro. De asemenea, se pot achiziționa la nivel național în rețeaua magazinelor Diverta, iar în București din magazinul Muzica și din Librăria Mihai Eminescu. Prețul este 25 de lei pentru o zi și 35 de lei pentru toată perioada festivalului.

Festivalul “Iubim 2 Roți” este organizat de Free Riders cu sprijinul Adevărații Veloprieteni (AV) și îin parteneriat cu Primăria Municipiului București si Brigada de Politie Rutiera Bucuresti.
Parteneri media: Rock FM, PeMotoare, Free Rider, Slowride.
Sponsori: Yamaha, Ciuc, Motul, Yato, Cross Bike, Ford Neste Automotive, Carrefour, Smart Service Solutions, Xtrem Video, Euromodul, Apostrof, Lugera Cafe, myticket.ro, Global Pharma, Carrefour Orhideea
Parteneri: Rock’n Regie, Concerte Azi, Get Started, Hostexpert For You, Transitur, Societatea de Salvare Bucuresti

Alte detalii pe free-riders.ro.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

five × 1 =