Acum citesti
Bradley Wiggins a triumfat în Cursa Soarelui

Britanicul Bradley Wiggins (Team Sky) și-a trecut în cont victoria în cursa Paris-Nisa, grație unui contratimp foarte bun făcut în ultima etapă. Britanicul se află la prima mare victorie din acest an și declară că i-a mai rămas o singură mare cursă din Hexagon pe care trebuie să o câștige.

Wiggins a îmbrăcat tricoul de lider încă din prima etapă și a reușit să îl păstreze până la final cu un avantaj mic, ce-i drept. Totuși cele două secunde care îl despărțeau de ocupantului locului secund, Lieuwe Westra, au fost suficiente ca să facă din el al doilea britanic victorios în cursa de o săptămână din Franța. O evoluție bună a întregii echipe Sky era de așteptat, întrucât 2012 este anul Jocurilor Olimpice ce se vor desfășura la Londra.

În altă ordine de idei, Paris-Nisa 2012 a fost ocazia ideală pentru mai mulți sportivi să își demonstreze forțele și ambițiile de la început de sezon. Pe de o parte sunt succesele sportivilor consacrați, precum Tom Boonen, Erik Larsson, Alejandro Valverde sau Luis Leon Sanchez, iar pe de alta cele ale tinerelor talente, avide de afirmare: Thomas De Gendt și Gianni Meersman.

Atenția tuturor se îndreaptă acum spre Milano-San Remo, prima din marile curse ale primăverii, întrecere ce va avea loc la finele acestei luni.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

three + 9 =