Acum citesti
BMX cu roti de 22″? Faction Zeitgeist

Da, ai citit bine. Un BMX cu roti de 22″ tocmai a fost lansat pe piata de catre compania Faction Bike Co. Modelul se numeste Zeitgeist iar la o prima privire este aproape imposibil sa-ti dai seama de dimensiunea ceva mai mare a rotilor. Se pare ca standardele rotilor pentru bicicleta se ramifica foarte mult : 22″ este o versiune „superioara din punct de vedere al manevrabilitatii” unui bmx cu roti de 20″. La fel cum si bicicletele cu roti de 29″ prind teren in fata celor deja clasice de 26″.

Ce promite insa Faction pentru noul lor BMX cu roti de 22″? In primul rand, modelul se adreseaza celor care doresc o bicicleta care se comporta ca un BMX dar care ofera mai multa viteza si stabilitate. S-a lucrat la prototipul acestui model inca din 2003 insa sustinerea din partea producatorilor de componente a fost minima. De abia din 2007 a inceput sa prinda forma actualul model, iar producatorul a inteles ca acest nou concept de roti poate fi un succes, in momentul in care a testat pentru prima data bicicleta intr-un skatepark : sariturile s-au efectuat mult mai sus, stabilitatea in aer fiind mult mai buna decat a unui bmx cu roti de 20″.

Modelul Zeitgeist este echipat cu un cadru realizat din Crom 4130, iar furca realizata tot din Crom este montata pe cadru la un unghi de 74.5 grade. Unghiul tevii seii este de 71 de grade. Anvelopele cat si rotile sunt de 22″ si beneficiaza de 48 de spite. Altfel, bicicleta beneficiaza de o echipare pentru bmx-uri cu roti de 20″, neexistand in clipa de fata componente special dedicate modelelor de 22″.

Mai multe detalii pe factionbikeco.com.

via | faction bike co

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

seventeen − 5 =